Afacerea ‘Mercedes’

Cum şi de ce a ratat România o investiţie de peste un miliard de euro? Cum şi de ce a câştigat-o Ungaria? La vremea respectivă se vorbea în principal despre infrastructură. Via Vali am citit două articole, aici şi aici, din care am dedus, pe scurt, următoarele:

– Mercedes a negociat cu România şi Ungaria concomitent. Despre Ungaria au ştiut doar câţiva oameni, despre România ştia deja toată Europa…

– Mercedes dorea discreţie tocmai pentrua nu arunca în aer piaţa imobiliară locală. În timp ce autorităţile româneşti îşi spărgeau cărămizi de piept şi speculatorii imobiliari îşi frecau mâinile a profituri uriaşe, autorităţile ungare negociau individual cu oamenii, pentru a reuşi comasarea celor 400 de hectare necesare investiţiei. Nici negociatorii, nici vânzătorii n-au ştiut nimic despre Mercedes, care apoi a returnat contravaloarea terenurilor autorităţilor ungare.

– ca de obicei, autorităţile româneşti aruncă mâţa moartă-n toate direcţiile şi nimeni n-are absolut nici o vină.

– ca şi mai de obicei, mare parte din personajele suspecte de incompetenţă şi hoţie sunt favorite la alegerile care se apropie.

– aleşii româneşti au telefoane Vertu, sunt de o aroganţă soră cu prostia şi siguri pe ei, deşi au ratat afacerea vieţii lor. Aleşii unguri par nişte oameni simpli şi vorbesc entuziasmaţi dar modeşti despre această reuşită.

P.S. Faptul că nenii ăştia sunt la locu’ lor bine-mersi şi probabil vor mai sta acolo multă vreme spune foarte multe şi despre ţară, cu oamenii ei cu tot!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

3 thoughts on “Afacerea ‘Mercedes’”

Scrie un comentariu: