Articol foto: De la Steagul Roşu la Deşteptarea (Capitolul 2)

Promiteam în capitolul trecut că voi povesti de paginile bicolore la Steagul Roşu şi la Deşteptarea.

Steagul roşu avea câteva reguli foarte stricte în ceea ce privea formatul ziarului. Spre exemplu – primele pagini trebuia(u)* să fie  dedicate exclusiv tovarăşului.  Că era în vizită în Uzbekistan sau că se plimba cu maşina prin oraş, sau că juca inele cu Iliescu, Nicolae Ceauşescu făcea mereu ceva pentru ţară şi implicit pentru judeţ. Apoi urma lauda instituţiilor şi a muncii socialiste şi pagina de sport.

Ei bine, ediţiile bicolore apăreau când era vorba de o zi de sărbătoare naţională, iar aici nu vorbim de orice fel de sărbătoare. Înainte nu era sărbătoare naţională cum este acum halouin,seint valăntain,  sau ziua Statelor Unite ale Americii, ci era sărbătoare naţională pe 23 august şi de ziua tovarăşului. De aceea erau două ediţii speciale bicolore: una albastră, ziua patriei şi una roşie – ziua lui Ceauşescu.

Steagul Roşu - Ediţia de ziua lui Ceauşescu

Steagul Roşu - Ediţia de ziua patriei

Deşteptarea a preluat la un moment dat formatul paginilor bicolor, dar nu se întâmpla chiar de la începuturi, chiar dacă “ziariştii se lăudau că au lucrat cândva la Steagul Roşu”.  O ediţie color a Deşteptării apare spre exemplu prin ’94 într-o ediţie de miercuri, fără o topică anume sau un eveniment fix. Interesant este că au păstrat culoarea roşie şi nu cea albastră, iar pe prima pagină era un editorial cu titlul “Arta dezinformării”.

Deşteptarea - 9 martie 1994 Ediţie Bicoloră

Este vorba de acea ediţie pe care o numeam în articolul precedent: “probabil cea mai bună perioadă a ziarului Deşteptarea”. Foarte interesant este că perioada de după 89 nu a fost tocmai plăcută pentru economia naţională. Preţul unui ziar sărise, după cum a observat şi Gabi Mihai, de la 1 leu în 90, la 80 de lei în 94. Deşteptarea trecuse totuşi la ediţiile bicolor, va să zică ziarele se vindeau foarte bine, iar Deşteptarea se făcuse un ziar foarte cunoscut şi apreciat.

Culmea – e vorba de reputaţia pe care o macină ziariştii erei Sechelariu care scriu articole după credinţe şi voinţe. Sau cei de-acum au citit titlul din urmă cu 16 ani şi chiar au crezut că “dezinformarea” este o artă. Dar despre acel editorial şi comparaţia cu ediţia de astăzi – în zilele ce urmează.

————————————————————————————

*- Rog un cunoscător de limba română să îmi explice cum se conjugă verbul acesta la imperfect, că eu l-am găsit invariabil şi impersonal.