Ce le datorez motocicliştilor

Adevăru’ e că îmi plac motocicletele, da’ nu-mi permit să-mi cumpăr una. N-am nici măcar 2000 să-mi cumpăr o gioarsă ‘recent adusă’. De aia mi-e ciudă pe motociclişti. Totuşi, oricât i-aş blama, le datorez ceva: ei m-au învăţat să mă asigur din spate când virez la stânga.

Prima fază a fost când eram şofer proaspăt, prin sau prin apropiere de Lugoj. Drum cu două benzi pe sens, încadrat pe banda din stânga, semnalizat şi chiar înainte să virez mă depăşeşte racheta. Pe stânga, peste linie dublă continuă în timp ce banda 1 era liberă.

A doua fază, pe un drum naţional în apropiere de Arad. Noapte. Trebuia să fac stânga din nou, aşa că mă asigur din faţă şi din spate, după cum învăţasem în prima fază. În faţă liber, în spate două faruri; la o distanţă pe care eu am aproximat-o la 3-400 de metri, deci liber. Semnalizez şi după vreo 7-8 secunde, ajuns în intersecţie, cu o fracţiune de secundă înainte să virez mă depăşesc două rachete. Pe stânga.

Să nu mă-nţelegeţi greşit, sunt şi şoferi care o comit chiar mai rău, da’ ca motociclist, să faci faze din astea, trebuie să fii maaare dobitoc. Eu la un accident cu 100 km/h am şanse să mai funcţionez. Un motociclist care se loveşte de ceva la viteza aia se rupe grav.

Dacă vouă nu vă e milă de voi, cui să-i fie?

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

Scrie un comentariu: