Cum era să ne mai facem rost de-un ‘Colectiv’

Dacă în urmă cu aproape o lună vă povesteam cum decurge ‘ca unsă’ o intervenție într-o situație de urgență în Olanda, astăzi vă povestesc despre ‘replica’ instituțiilor românești la ceea ce se poutea solda cu un nou doliu național, isterie multă și gargară ieftină. Pentru că o poză face cât o mie de cuvinte, vorba poetului, începem cu ea și vă explic pe urmă:

CAM00386

Calitatea e foarte îndoielnică, știu, dar încercăm să ne descurcăm cu ce avem, până la înlocuirea stupidfonului din dotare.

Timișoara, 2015 după Cristos, aseară. Eram în vizită la nievasta irosită, la un spital aflat la vreo 100 de metri de intersecția de mai sus, când am auzit frâne și-un poc. Mașina mea era în curtea spitalului, dar mai era cu noi o prietenă care avea mașina parcată în stradă, așa că am ieșit până afară ‘să n-avem surprize’.

Ieșit la poartă, văzut girofare albastre în intersecție. Așa că mă duc și io, ca tot românu’ care nu poate dormi de capra vecinului, să văd care-i treaba. Mașina cu girofar nu era inscripționată, era ceva Lancia (cred) break, albastră, cu numere PJT sau ceva; am bănuit că o fi de la Poliția Județeană Timiș, dar nu pot spune cu siguranță.

Lângă ea erau doi băieți care, în timp ce eu mă apropiam, întindeau banda asta de delimitare din poză, să nu mai intre mașinile pe bucata aia de drum. Tot în timp ce mă apropiam, auzeam un fâsâit puternic. După ce am ajuns la colț și mi-a intrat în câmpul vizual și mașina albastră de pe trotuar (ce de-a doua implicată în accident), am observat și cauza fâsâitului: pe traiectoria dintre curu’ bemveului alb și poziția în care se află în poză, rupsese o țeavă de gaz, care nu se observă în imagine din pricina polițistului stând cu mâinile în buzunare (când am ajuns eu acolo nu era nici urmă de polițist, pompier sau altceva, era doar mașina albastră, cele două implicate în accident și niște mulți oameni).

Și începe distracția. Îl întreb pe unul dintre cei doi băieți din mașina cu girofar dacă fâsâitul vine de la țeava de gaz, el îmi răspunde cu un ‘da’ senin, ca și cum ar fi ceva foarte normal să belești ochii la oameni cum trec la 30 de centimetri de o țeavă din care țâșnește gaz metan (țeava era lipită de perete, undeva sub aparatu’ ăla de aer condiționat și oamenii se plimbau alene pe trotuar – e o zonă comercială acolo).

M-am răstit la el să pună bandă din aia ȘI DINCOLO de accident, să închidă ȘI TROTUARELE în ambele părți și să scoată urgent TOȚI OAMENII din zona delimitată, că dacă se produce o scânteie sau o țigară aprinsă sărim dracului cu toții în aer! (la momentul cu pricina ‘accidentații’ își disputau dreptatea aflați undeva între cele două mașini, la trei-patru metri de ‘izvorul’ de gaz) În pula mea!, am completat.

Spre surprinderea mea, a transmis ‘ordinul’ mai departe, la colegu’ lui și s-au executat după ce le-a sunat un clopoțel că e o idee bună. În agitația creată, cu plimbăreți, cumpărători și comercianți scoși de prin magazine și mânați afară din zona de pericol, cam prin locul unde în imagine stă polițistul, la (să fiu optimist) vreo cinci metri de arteziana cu un gaz cunoscut drept unul destul de inflamabil, un nimuruc FUMA. Fără treabă, stătea acolo, în zona de pericol evacuată pentru prevenirea unei explozii și trăgea suav din țigară.

Îl trag de mânecă pe unul dintre cei doi băieți cu girofar și întreb ‘Ăla ce face frate, fumează?’, că am crezut că nu văd bine, că era semiîntuneric, că era o situație încordată, că, în sinea mea, speram cumva să nu existe un om atât de prost în lume. Ăla fuma. Și nu doar că fuma, dar când îi zice băiatu’ cu girofar să plece dracului cu țigara de acolo sau să o stingă se uita nedumerit la el. Pe bune, după expresia feței omul chiar nu înțelegea ce are ăla cu el, de-i spune să stingă țigara și nu s-a dat dus din zona delimitată decât cu îmbrâncituri.

Între timp apare prima mașină de pompieri (cea din stânga). La semafor, două mașini așteptând. Mă bag dirijor de circulație, opresc mașinile care veneau din celelalte direcții și le fac semn celor doi să treacă, să aibă loc mașina de pompieri. Duduia din prima mașină îmi arată că e roșu la semafor (probabil așa e și când iei permisu’ pe ‘pizdă la examinator’, când ești ‘pe roșu’ nu treci).

Se dezmeticesc ei (sau s-a făcut verde, nu știu), se duc și fac loc mașinii de pompieri; în trei-patru minute apare și a doua mașină, mașina de poliție din imagine, mă rog, o pleiadă de inutili din ăștia. Deși am respirat ușurat la apariția lor, mi-am dat seama repede că nu aveam de ce să mă liniștesc. Un pompier, pe spatele căruia scria oacheș ‘Feuerwehrmann’, caută robinetul țevii de gaz. Nu are (deși, din câte știu eu, țevile de gaz ‘expuse’ trebuie să aibă robinet la nivelul solului fix pentru asemenea situații).

Deși pericolul nu era nici pe departe îndepărtat, polițistul din imagine începe să întrebe în stânga și în dreapta ‘ați văzut ce s-a întâmplat aici?’, celălalt a trecut dincolo, la protagoniștii accidentului. Repet, pompierii se căcau pe ei să îndepărteze pericolul, polițiștii începuseră să ancheteze liniștiți, că bănuiesc că nu-i treaba lor că puteam exploda.

După alte câteva minute a apărut o mașină de intervenție de la firma distribuitoare de gaz și s-a oprit, într-un final, și gazul scurgăreț. Din moment ce nu au fost victime, se începe operațiunea de eliberare a carosabilului. Pompierii vor să spele asfaltul, așa că dau drumul la apă. După ce curge o găleată cam la presiunea la care mi piș io după cinci beri, mai pișă cam o găleată de maniera în care (dacă vă chiorâți bine între farurile mașinii de Pompieri) vedeți în poză. Și gata, aia a fot toată apa din mașina de pompieri (băltuța aia care se vede și în poză).

Să vă mai povestesc de trecătorii indignați că trebuie ei să treacă pe celălalt trotuar doar pentru că există riscul să sară în aer? De iureșul de prieteni bemveiști ai accidentaților, veniți în trombă și parcați aiurea pe avarii, că era musai să fie ei acolo, să încurce și mai mult circulația? Din fericire, pe cât de proști suntem ca nație, suntem pe atât de norocoși. De data asta nu s-a-ntâmplat. Să sperăm că ne ține norocul ăsta, măcar până la veșnica aia deșteptare pe care o tot cântăm în Imn. Că altfel o vom ține din tragedie în tragedie.

P.S. Nu am scris articolu’ pentru a discredita pe cineva, e doar o mostră de prostie românească crasă și atât. Ăștia suntem și, cum zice proverbul, ‘de unde nu este nici Dumnezeu nu poate cere’.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

2 thoughts on “Cum era să ne mai facem rost de-un ‘Colectiv’”

  1. Uff, sper ca e sotia OK si ca e la un tratament de rutina. Nu vreau sa-mi imaginez prin ce ati trecut cu totii.

    Cat despre istetii in cauza … iti doresti sa nu fii in asemenea situatii, punct. Ca un tampit ca fumatorul in cauza trimite in Rai cativa nevinovati ca nimic.

  2. Uneori ne si meritam soarta ca romani. In Pitesti a fost acum ceva timp un pachet suspect, posibila bomba iar oamenii facusera cerc sa se uite. Probabil e fainsa senzatia sa vezi o bomba de aproape cand stii ca e posibil sa faci asta doar odata in viata.

Scrie un comentariu: