Cum era școala în comunism

Că tot a deschis Gaben cutia Pandorei și a povestit despre bătăile pe care le încasam unii în copilărie și eficiența lor, să vă mai povestesc și eu câte ceva. Aveți aici și aici niște povești mai vechi despre învățătoarele mele. Ce am uitat eu să vă spun în al doilea articol e că și prima curvă din viața mea m-a bătut constant cu bățul peste pălmuțe că nu-mi făceam temele și așa am învățat că iubirea doare uneori.

În afară de bătăile la care eram abonat, fiind genul de copil care astăzi ar fi diagnosticat cu tot felul de pseudoboli, de la ADHD până la autism ușor, mai aveam parte și de multe alte frustrări. Spre exemplu, chestie pe care Gaben a uitat-o, articolul lui fiind axat pe bătăi, faptul că notele și mai ales premiile se acordau în funcție de poziția părinților în societate.

Spre exemplu, eu am nimerit în aceeași clasă cu Sofica. O fată frumușică, aproape durdulie, brunetă, cu părul lins de vacă și ochi negri. Dar proastă ca noaptea. Avantajul ei, pe lângă frumusețe și faptul că deseori mă fraierea gudurându-se pe lângă mine să-i explic chestii, era că mă-sa era ceva șefă pe la o alimentară, chestie foarte tare pe vremea aia, că putea face rost de haleală și că putea pune deoparte cele mai cărnoase gheare de găină pentru ‘pile’.

Ta-su iar ceva mare sculă de inginer-șef pe la mină, deci putea face rost de sârmă, cuie, salopete șa (știu, azi pare amuzant, da’ pe vremea în care nu găseai nimic prin magazine, orice om care putea face rost de orice era semizeu). Așa că n-am avut niciodată șanse reale la premiul I, nu zic neapărat că l-aș fi luat, că aveam concurență serioasă, pe Claudiu, vecin cu mine, provenind dintr-o familie la fel de modestă și cu care ne băteam mereu pentru premul al III-lea sau mențiune.

Premiile I și al II-lea au fost mereu rezervate copiilor de ștabi ai vremii, mereu în aceeași ordine, respectiv a gradelor părinților celor doi cu pedigree. Caietele de teme ale Soficăi erau pline cu porcușori în care învățătoarea îi corecta greșelile ca să nu-i dea notă mică. Eu nu-mi permiteam porcușori în caietele de teme, că luam prima dată cafteală de la părinți, apoi notă proastă și la palmă de la învățătoare.

Dacă Sofica nu știa lecția era ascultată ora următoare din aceeași lecție, că (introdu scuză aleatorie aici). Dacă eu nu știam lecția, profii îmi puneau notă mică cu satisfacție. Dacă Sofica greșea la tablă, era grăbită sau neatentă, dacă greșeam eu eram prost sau leneș. Sofica avea mereu scuză, lucrurile se măsurau altfel pentru ea decât pentru ceilalți.

Cu timpul am început să fiu tot mai puțin atras de învățătură – nu zic că ăsta ar fi fost motivul principal, poate doar mă plictisisem. Cert e că nu îmi făceam temele, de multe ori nu răspundeam nici dacă știam lecția, preferam să iau notă proastă fără să mă stresez decât să iau o notă mai bună înfruntând profi care-mi vânau fiecare greșeală pentru a mă plasa pe locul secund în timp ce îîîî-elile Soficăi erau privite cu îngăduință și trecute cu vederea.

M-am refugiat în cărțile pe care le împrumutam de la tata și pe care le ascundeam în manuale în timp ce ai mei mă verificau dacă învăț sau îmi fac temele. Trăiam pe insule cu elice, printre personajele eroice ale lui Karl May, căutam comori cu Jim Hawkins și o iubeam pe Lotte mai mult decât însuși Dima dintr-a șaptea. Școala reușise să mă alunge din ea și chiar din lumea reală.

0_57528600_1311121036

P.S. Nu o să uit niciodată satisfacția cu care profii ne băteau și ne dădeau note proaste. Uitându-mă în urmă cred că era refularea frustrărilor lor, se bucurau să ne pedepsească, să ne arate că suntem proști, leneși, nedemni. Nu aș exagera dacă aș spune că școala a fost o experiență mai mult traumatizantă decât educativă pentru unii dintre noi și după cum arată viitorul, cred că lucrul ăsta nu se va schimba prea curând…

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

Scrie un comentariu: