De ce ma deranjează că ești prost?

Dacă ai dat click pe linku’ ăsta, e foarte probabil să ai habar că sunt o persoană destul de acidă. Nu menajez pe nimeni de critici, nici măcar pe mine. Fac mișto de proști și îi înjur cu năduf; pentru că dacă ești prost în ziua de azi, în 90% din cazuri e vorba de o alegere, nu de o întâmplare.

Nu de puține ori sunt interpelat/criticat/sfătuit/dojenit că ar fi cazul să-mi văd de treabă, să las oamenii în pace, că sunt arogant, că nu sunt eu vreo instanță morală care să judece și că oricum nu mă ascultă nimeni. Just, instanță morală nu îs, da’ mi-am arogat eu rolul ăsta, după ce am citit vreo trei etichete de borcane și-am încetat să mai cred în Zâna Măseluță.

Că proștii nu mă ascultă, iar e just; că, printre alte caracteristici, prostul e mai sigur pe el decât orice învățat. Și să-i spui că e prost e exact cum i-ai spune unui mort că e mort. Și nici arogant nu cred că sunt, din moment ce nu îmi arog calități, doar critic defectele altora, dar asta e altă discuție.

Să trecem la miezu’ problemei și să vă explic de ce mă deranjează pe mine că majoritatea românilor sunt proști; sigur că nu m-ar deranja dacă proștii ar sta la ei acasă, și-ar asculta manelele în căști, și-ar scuipa cojile de semințe în buzunar șamd. Doar că nu fac aceste lucruri și nici n-ai cum să le explici că greșesc, că ei sunt deținătorii adevărului suprem.

Mă interesează să nu fii prost, spre exemplu, în momentul în care mergi la vot; că votul tău pe o umbrelă sau pe un mers gratis la moaște îl anulează pe al meu, dat cu bună credință, pentru a ne fi mai bine tuturor, inclusiv ție. Știu, ție îți e greu să filtrezi, orbit de culoarea găleții de pe cap și bucuros că ai cu ce căra apă de la fântână la iarnă, dar unii gândesc mai departe de atât.

Dar, lăsând la o parte lucrurile abstracte, pe care sigur nu le prea pricepi, să trecem la situații mai palpabile în care prostia ta mă afectează. Transportul în comun. Nu, nu mă refer la faptul că nu te-ai mai spălat de țșpe zile, că n-ai săpun sau că asculți manele pe speaker. În rarele ocazii în care mă sui într-un mijloc de transport în comun am o pereche de căști la mine, îmi bag nasu-n sân și te ignor.

Dar na, sunt situații în care mi se termină bateria la telefon/căști și nu mai am de ales. Nu mă deranjează atât de tare nici manelele. Dar problema e că ți se termină și ție bateria; și te plictisești. Și începi să povestești cu vecinu’ de banchetă, care tocmai a rămas fără vieți la Candy Crush.

(Aici fac o mare paranteză să îți povestesc că am circulat cu transportul în comun și prin alte țări. Acolo, mai ales în UK, unde înțeleg 90% din ce se vorbește în jurul meu, nu ascult muzică; ascult oameni, păreri, povești. Sigur, au și ei proștii lor, dar procentul face diferența. În general, în țările cu apă caldă, oamenii care se întâlnesc ocazional prin mijloacele de transport în comun propun teme ușoare și discută cu un grad de civilizație greu de închipuit la noi. Încep cu vremea, trec pe la politică, schimbă macazul la pasiuni. Și-și împletesc discursurile ascultând liniștiți părerea interlocutorului, apoi dau replica începând cu ‘in my opinion…’ Adică în opinia lui, bă’; știe că nu are cum să dețină adevărul absolut, respectă părerea interlocutorului dar el crede altceva.)

Nu cred că e un secret că la noi se întâmplă cu totul altfel și mai mereu discuțiile generează un amalgam de urlete în care toți vorbesc și nimeni nu mai ascultă. Nu mă deranjează nici asta, chiar mă distrează; e mereu distractiv să te uiți la proști ca la televizor și să îți imaginezi că puteai fi ca ei.

Mă deranjează că, inevitabil, discuțiile ajung la spitale, doctori, medicamente, boli. Și, dacă e un subiect asupra căruia toți proștii din lume ar cădea de acord, ăla ar fi cancerul. Tot prostu’ cunoaște o soră a fratelui unei mătuși a unui unchi al bunicii vecinei de la doi care a avut cancer și a murit. Prostu’ ălalalt știe doi. Al treilea prost știe și un vecin.

Toți au avut cancer și toți au murit. Clar, dacă ai cancer, nu mai scapi; mai are să-ți pună crucea. Și cad proștii de acord și plescăie mulțumiți că au găsit un subiect la care se pricep toți și au căzut de acord. Și mai întăresc cu expresii gen ‘îl știți pe Xulescu? Păi dacă ăla la banii lui a murit de cancer, clar, n-ai cum să scapi’. ‘A, păi și Cutărescu tot de cancer a murit! Într-o săptămână!’

Și rostogolesc ei jucăria asta a proștilor minute bune, fără să se gândească măcar un moment că poate lângă ei stă vreo persoană care are vreun apropiat bolnav de cancer. Sau chiar un bolnav care se luptă din răsputeri cu boala. Și turuie ei fericiți despre cum toți canceroșii mor, hehe, ce deștepți este noi că ne pricepem și n-avem cancer.

Că de aia au nevoie oamenii care sunt bolnavi sau afectați indirect de boala asta, de niște proști care să le sape la moral. Și asta pentru că un prost nu îl poate întreba pe celălalt cum i se parea lumea fantastică din Seria Roboților lui Asimov, că primele și ultimele chestii pe care le-a citit celălalt au fost bastonașele din clasa I. Nici despre politică nu pot vorbi, că se ceartă ca proștii; chiar și la vreme au opinii diferite, dar sigur, la boala asta atât de complexă se pricep de minune și cad de acord!

Vezi? De asta mă deranjează că ești prost!

download

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

One thought on “De ce ma deranjează că ești prost?”

Scrie un comentariu: