Draga mea,

Deși te cunosc de când erai în pântecele mamei tale, primele mele amintiri cu tine sunt de când aveai vreo 3 anișori și stăteai în oglindă cu sora ta și îi spuneai: Uite, ce urâtă ești tu și ce frumoasă sunt eu! Și sora ta te credea și plângea și cu cât ea plângea mai tare, tu îi spuneai mai des, și cu cât te certa mama ta mai rău, cu atât râdeai mai tare.

Copil neastâmpărat…..mi-aduc aminte cum te ascundeai sub chiuvetă pentru că știai că tatăl tău nu poate ajunge acolo, și cum stăteai acolo până el renunța la ideea de a te face să mănânci borș. Păi ce, doar știa că nu-ți place! Nici acum nu-ți place și nu mai ai 3 ani și el a încetat de mult să mai insiste să mănânci.

Mi-aduc aminte că la 6 anișori ți s-a îmbolnăvit mămica, mi-aduc aminte cum plângeai de spaimă că o vei pierde, insă, în fața ei te prefăceai puternică, o sărutai pe frunte și îi spuneai că va fi bine. Mi-aduc aminte cum mergeai să îi cumperi compot pentru că îi era greață de la medicamente și cum ea îți spunea temătoare că dacă nu găsești la magazinul de la scară, să urci sus, să nu traversezi strada să te duci la alt magazin. Tu îi spuneai cuminte Da, mama și grijulie te uitai în stânga și în dreapta înainte de a traversa știind că mama are nevoie de tine și de compot. Mi-aduc aminte cum o luai de mână și îi zâmbeai când o așteptai în fața spitalului, ți-era frică să o lași să vină singură acasă. Nu mai ai 6 anişori și mama e bine, e încă cu tine.

Mi-aduc aminte grădinița și școala generală, când erai cuminte, tăcută, timidă, nu aveai prea mulți prieteni și stăteai mai mult cu mama. Ai ratat jocul cu păpușelele, jocul de-a v-ați ascunselea, Țară, țară vrem ostași, ai ratat desenele animate dar tu nu regreți pentru că mama avea nevoie de tine, și nu regreți pentru că ea e încă cu tine și ți se umple sufletul de jale când îți spune Dacă nu erai tu, eram la 2 metri sub pământ. Te iubește mama.

Mi-aduc aminte cum la liceu ai devenit încrezătoare, tupeistă chiar, cum ai început să vorbești mult, să râzi mult, să binedispui pe toată lumea cu râsul tău colorat, tare și strident, cu bancurile tale (care nu sunt așa amuzante, lumea răde de râsul tău).

Mi-aduc aminte prima iubire, primul te iubesc, prima noapte, primul țipăt de plăcere, primul Adio și prima oară când ți-ai simțit sfâșiat sufletul. Și totuși, nu ți-a păsat, ai mers înainte, în sufletul tău ai știut mereu că mai ai de trăit, de experimentat, de copilărit, că încă niciun bărbat nu a reușit să pună stăpânire pe inima și viața ta.

Mi-aduc aminte cum ai cunoscut un bărbat căruia i-ai dedicat cei mai frumoși ani ai tăi. Mi-aduc aminte cum ultimii ani de liceu și facultatea ți-ai petrecut-o înconjurată de cărți, cum ai pierdut distracții, experiențe cu prietenii, cum ți-ai pus viața pe stand-by…pentru el. Ai făcut sacrificii, dar nu-ți pare rău. Acum știi, nu mai crezi în povești. Mi-aduc aminte cum te-a dezamăgit și cum suferindă ai renunțat la el.

Acum ești mare, ai terminat facultatea, ți-ai luat viața în mâini, începi să-ți croiești un drum singurică. Ești puternică, rece și nepăsătoare uneori, razbunătoare, ironică și sarcastică mereu și nu pui preț pe nimeni așa cum pui pe tine, nu-ți pasă de nimeni așa cum îți pasă de tine. Deşi uneori  ajungi să crezi că nu mai ai suflet, ai suflet şi ai un suflet bun. Deşi nu crezi în povești, ai vrea să trăiești una.

Mi-aduc aminte de tine, mi-aduc aminte cum ai ajuns cine ești azi și sunt mândră de tine. Mi-aduc aminte de tine și asta e scrisoarea mea pentru tine…. Adriana Macovei.

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

9 thoughts on “Draga mea,”

Scrie un comentariu: