E 13, ce noroc! – demontarea, analiza, sugestia şi critica unei piese muncite dar mediocre

Partea pozitivă, interpretarea piesei în sine, şi alte chestiuni de genul se regăsesc în recenzia Lidiei (acolo se gasesc laudele si argumentele pro cerute in comentarii).

Pentru început voi aprecia faptul că această piesă a fost jucată de începători care nu au mai călcat în viaţa lor pe scenă şi cărora li s-a oferit această şansă. De asemenea, aş putea spune că este de lăudat metoda prin care cei de la Avon au vrut să-şi facă reclamă. Adică nu vezi în fiecare zi o piesă de teatru cu scop publicitar.

Din păcate, actorii au fost începători şi nu au ezitat să arate asta. Din casting au făcut parte 3 băieţi şi 10 fete. Bineînţeles, numărul 13 a fost simbolic pentru că Avon împlineşte 13 ani, cu 13 actori şi un concurs cu 13 câştigători. Da, la sfârşit s-au oferit nişte premii pentru spectatorii care au reuşit să reziste aproximativ 90 de minute fără să se clintească de pe scaune.

Începutul a fost grăbit. Tipa, care interpreta o ţărancă ajunsă la oraş după ce a rămas fără locuinţă, trebuia să vorbească la telefon cu o fostă colegă de la oraş, care să o primească o noapte în gazdă. Ei bine, daţi-mi voie să vă spun că începutul nu a fost deloc promiţător, Arabela Nicolau (pe numele ei adevărat) grăbind discuţia de parcă luase foc Orient Expresul. Practic simula un monolog telefonic şi răspundea atât de repede la întrebări, încât părea că vorbeşte singură, citind o poezie de pe o filă scrisă de mână strâmb. În schimb vocea ei a fost superbă.

Cătălin Brânză, rolul unui macho, stripteur, animator îndrăgostit şi căsătorit pe interes – a jucat foarte bine partea de mimică. Atlet foarte bun, nimic de comentat aici – păcat de partea cu sângele de la începutul scenei – când s-a tăiat probabil în timp ce performa. Cert este că toată lumea s-a uitat la sângele care se scurgea pe picior, de s-a pierdut interesul pentru partea actoricească. Oricum, domnul Brânză mai poate lucra mult şi bine la partea de actorie, cea în care trebuie să se folosească de voce, de intonaţie, să pun mai mult suflet în replici. Apropo, nu cred care anunţa intrarea lui pe scenă i-a aparţinut.

La fel ar putea face şi domnul Aurel Ocheşel, sau omul insectă: un rol foarte scurt, apărut în vreo trei scene, dar neavând o chestiune semnificativă în desfăşurarea acţiunii. Finalul a fost ceva mai pompos, dar replicele sale au fost lipsite de vlagă, parcă încerca să recite câteva versuri din scrisoarea a 3-a: “Tu eşti Mircea?”

Vişinel – rolul escrocului tipic. Cică era sculptor care a descoperit cancer la sânul unei tipe în timp ce o pipăia, apoi a luat-o de nevastă că lui nu-i pasă de boli, iar cancerul a dispărut miraculor. De reproşat este faptul că replica: “de veghe în lanul de secară” nu a fost deloc amuzantă decât pentru unii. Chiar nu toţi cei din sală au citit cartea ca să-şi dea seama despre ce este vorba. Deci pauza de râsete şi aplauze putea să dispară.  În rest nu sunt prea multe de zis, din păcate ăsta se vede că e actor din sânge şi, dacă n-aş şti mai bine, aş zice că există o relaţie ceva mai intimă între el şi o parte dintre actriţe. Prea se uita drăcos spre toate, dar poate aşa îi era rolul. Ah, felicitări pentru dans, toţi spectatorii din stânga îşi concentrau atenţia pe tangoul disco mai degrabă, decât pe actorii care purtau conversaţia – la final, la petrecere.

Şi da, aş putea zice că vocea despre care se zice că ar fi a lui Cătălin Brânză de la începutul piesei i-ar fi aparţinut lui Vişinel. Era cu mai mult tupeu.

Nu am înţeles deloc rolul celor doi copii în scenă. Se putea face o piesă foarte bună fără a-i implica pe cei doi de 5-6 ani. Poate rămân traumatizaţi de lecţia de striptease dată de Cătălin Brânză sau de lenjeria intimă a Mihaelei Pintilie din scena de început. Repet, actriţele care au cântat aveau nişte voci extraordinare (la un moment dat au reuşit să acopere difuzoarele, bravo). Şi au fost prea multe reclame de la Avon. Înţeleg, sponsori, organizatori şi teatru cu scop de promovare, dar parcă băgau prea mult pe gât produsele pe timpul spectacolului. Dar acum nu mă mai mir de ce erau locurile rezervate pentru VIP-urile Avon, sau de ce erau atât de multe femei în sală (pentru broşură, desigur).

Revenind la actori – jefuirea unui spectator de către Ghizela  Costaşuc n-a fost prea inspirată. Pentru că în public mai rar găseşti un individ care să coopereze. Personajul în schimb şi-a intrat foarte mişto în rolul de Nikita educată. Din nefericire nu am înţeles dacă era lesbiană sau nu. Şi de ce nu a apărut Ovidiu, măcar la petrecere. Ar fi fost interesant să vedem că discuţia despre el şi-ar fi avut un scop.

Şi jos pălăria pentru nebuna de Anisia Goftan, cea care a reuşit să adune cele mai multe aplauze la sfârşitul piesei. A jucat impecabil, a cântat şi a făcut-o pe trăsnita atât de bine, exact cum îmi imaginam eu falsitatea salvatorilor de planetă. Nu am ce comenta, iar pentru un chef de râs, aş recomanda această piesă numai pentru a o vedea pe tipa asta cum se prosteşte pe scenă. Dar nu se prosteşte în sensul că joacă prost, ci, dincontră, de felul cum şi-a intrat în rol. Cu siguranţă personajul i-a oferit acest prilej, iar ea a profitat din plin şi a scos maximul. Dacă nu mă-nşel, a făcut parte din cei trei care nu au pomenit cuvântul Avon pe parcursul piesei.

Mioara Şoima – nu am înţeles rolul ei. A ţinut un monolog pe o saltea de fitness atât de lung şi de plictisitor încât am căscat de vreo 3 ori. Proabil şi mişcarea scenică avea rolul ei de pendulă – fie rolul i-a jucat o festă, fie este şi ea începătoare. Cert este că se putea mai bine. Mi-ar fi plăcut să o văd şi pe Bearice Rancea jucând, cea despre care am auzit vreo 2-3 cuvinte de laudă – dar au fost, probabil, doar pentru partea de regie.

Mihaela Şoacăţ e tipa care ştie să danseze cu burta şi cuvinte de laudă pentru cum a făcut-o pe gravida. Mimică foarte bună, cuvintele pronunţate bine – nu ai zice că e tocmai începătoare. Sau dacă e, înseamnă că are experienţă cu puştii – al naibii să fiu dacă nu ştia să ţipe la ei de parcă i-ar fi cunoscut de-o viaţă. Bine, copii nu erau ai ei, iar ea nu pare a fi mămică încă, de aceea îi transmit un bravo şi, cine ştie – poate va mai urca pe scenă.

Poate că piesa ar fi fost mai interesantă dacă cei de la teatrul Luceafărul ar fi colaborat mai bine şi le-ar fi oferit actorilor măcar o scenă pe care să se poată trage cortina până la capăt. Căldura ar fi fost şi ea un factor de plictiseală – cât despre ceilalţi actori – ei bine nu prea au mai ieşit în evidenţă, având roluri foarte scurte.

Păcat şi de cei de la Avon cu reclamele îndesate pe gâtul spectatorilor. În rest, c’est la vie. Piesa se mai joacă prin România până în iunie, iar pentru Anisia Gafton vă invit să mergeţi. De asemenea, vă recomand multe cafele înainte şi să nu vă aşteptaţi la vreo capodoperă.