Jumătatea mea

Cică fiecare dintre noi își are jumătatea,  cică pentru fiecare există acea persoană care ne completează perfect. Conform teoriei ăsteia, ar trebui să ne îndrăgostim și să rămânem îndrăgostiți tot restul vieții. Hm, dacă e așa cum se face că de-a lungul vieții avem mai multe relații și în fiecare dintre ele pretindem că ne iubim partenerul?

Avem mai multe jumătăți sau cum? Am văzut un film (nu mai știu cum se chema) în care un tip zicea ceva de genul: Dacă pentru fiecare există o jumătate, o unică persoană pentru fiecare, adică perechea noastră și cineva, undeva în lume, din diferite motive, își alege greșit perechea, perechea lui va trebui să rămână cu perechea altcuiva și tot așa. Practic, se crează un fel de haos și sistemul lui Cupidon pică.

Să fie asta explicația cea mai rezonabilă pentru numărul tot mai are de bătăi de joc din relații (de ambele părți), pentru numărul tot mai mare de divorțuri, pentru faptul că unii dintre noi nu își găsesc liniștea lângă o persoană?

I think not. Eu cred că toată treabă asta e magic comfort food, e o alinare pentru cei ce își doresc o relație și o întărire pentru cei ce au deja una. Cu alte cuvinte, e o mare mascaradă, povești de adormit copii și alinat adulții!

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

One thought on “Jumătatea mea”

  1. Nu ne nastem dedicati pentru cineva, nu exista predestinare in sensul asta.Secretul e trairea intensa si depinde foarte mult de cata pasiune pui.Oamenii sunt fiinte minunate si stimulate pot sa-si ofere reciproc infinite bucurii.Cred ca putem vorbi de o buna reciprocitate, fair play, daca vrei.In privinta convietuirii e clar vorba despre incheierea unei conventii care pentru cei destupati la minte ar insemna tocmai ceea ce am spus mai devreme. So long!

Scrie un comentariu: