Jurnal de adolescentă

Azi am fost foarti tristă, pentru c-ă domnul preşedinte premier Ponta a spus că nu s-e vor scoate camerele de la bac. Eu mia-m pus forte speranţe mari în acest partid socialist a-l domnului Ponta, dar acum am ajuns la concluzia pe care unii au striga-to în piaţa aia din bucureşti: pedele=usele, aceeaşi mizeri-e.

Mama m-ă tot freacă la cap cu ceva învăţat. Eu cred c-ă e o tehnică învechită şi comunistă de a lu-a bacu di-n moment ce m-ia spus la vremea mea am învăţat zi şi noapte să iau bacu. Dar acum nu ma-i suntem comunişti, aşa mi-o zis mie un coleg de şcoală, că avem democraţie şi facem ce vrem. Ei, io vreu să iau bacu!

De aia o s-ăl votez pe Vadim, c-ă o pus la noi la liceu un afiş în care o promis că n-e scoate toate camerele de la bac. Io nu vreau să s-e scoată chiar toate camerele, vreau s-ă rămână alea în care stăm noi, că dacă pluă afară, ce facem? Se udă foaia pe care trebe s-ămi scriu numele şi ăi-a 50 de euro pentru protocol…

Partia bună e c-ă am înţeles că avem şi probe la oral. Iar eu mă pricep foarti bine la oral, cel puţin aşa m-io zis Bibel, înainte s-ă ne despărţim de tot. Sper să nu m-ă fiii minţit, cum făce-a de obicei, când îmi spunea că merge la be-re cu băieţii i-ar el fugea repede s-ăi de-a la buci lu Măriuca…

Numa probleme, numa probleme…

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

2 thoughts on “Jurnal de adolescentă”

Scrie un comentariu: