Lacrimile de crocodil ale angajatorului român

Nu trece nicio săptămână fără să citim cel puțin o serie de articole penibile în care e deplâns angajatorul românesc, care, săracu’ de el, nu își găsește angajați. Cum oferă dragul de el cele mai mișto condiții și salarii și românii nu vor să muncească, ‘rar ai dracu’ de leneși! Chiar ai empatiza cu ei, dacă nu ți-ai fi căutat niciodată un job.

În transporturi, domeniu pe care îl cunosc destul de bine, e lipsă de șoferi. Poate nu ați uitat cum plângeau transportatorii în primăvară pe toate siteurile de pseudoștiri alarmiste, că nu mai sunt destui șoferi în România și că nu le merge lor biznisu’ din cauza asta.

În fapt, majoritatea covârșitoare a șoferilor de cursă lungă din Europa sunt români, polonezi, bulgari și de alte naționalități din Est. Problema reală nu e că n-ar fi șoferi, ci că șoferii români s-au săturat de mizeriile patronilor românești.

La începutu’ anului trecut am căutat de lucru vreo cinci luni: șofer profesionist, cu experiență de peste un an, toate atestatele – adică fix ceea ce caută toți transportatorii; am stat pe bară aproape juma’ de an deși am fost la zeci de interviuri. De ce? Pentru că nu am acceptat plata la kilometru, depășirea programului, manipularea tahografului, să mi se oprească bani pentru diferite felurite, să conduc rable care ar trebui scoase din uz etc (chestii care oricum sunt ilegale). Are rost să mai vorbim despre condiții și altele când ei nici măcar nu erau dispuși să respecte legislația?

Situații asemănătoare sunt și în alte domenii în care se cere calificare și experiență și în unele zone chiar pentru posturile de muncitori necalificați, fără experiență. Patronetu’ nu găsește angajați și dă vina pe lenea românilor și pe ajutoarele sociale pentru insuccesele lor ca angajatori. Doar că tema e falsă: majoritatea celor care stau pe social nu vor munci nicicum, niciodată, pentru că nu vor și românii care vor un loc de muncă nu se angajează la ei pentru că au găsit altceva mai bun (condiții mai bune, salariu mai mare etc).

Că se pune presiune pe angajatori să se îmbunătățească condițiile de lucru sub amenințarea cu demisia e o temă adevărată, dar foarte ipocrită. Oricât de mult aș înțelege durerea angajatorului român care își vede profitul ciuntit și dictatura amenințată, nu pot să uit că nu de mult discuțiile despre condiții și salarizare se tranșau invariabil cu ‘Nu-ți convine!? Sunt sute care așteaptă la poartă!!!’

S-a întors roata, cum ar zice neaoșul român și sunt sigur că se va mai întoarce în timp. Așa că, dragi angajatori, nu mai plângeți ca niște mironosițe pe unde apucați, lăsați și angajații să profite de faptul că se află în partea avantajată a raportului cerere-ofertă. Să nu uităm ce șmecheri și jegoși erați când era mingea în terenu’ vostru!

1ehzzn

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

One thought on “Lacrimile de crocodil ale angajatorului român”

Scrie un comentariu: