Mama răniţilor

Mă enervez din ce în ce mai tare de fiecare dată când mi se atribuie un rol ce nu e al meu, şi anume, rolul de mama răniţilor.

Dragul meu, problemele ţi le spui prietenilor. Noi nu suntem prieteni. Suntem două persoane care se salută. E ciudat când treci de la un simplu Bună direct la probleme extrem de personale. Nu ar fi mai bine să i le spui cuiva căruia îi pasă? Mie nu îmi pasă şi nici măcar nu mă poţi învinovăţi pentru asta. Pur şi simplu nu îmi pasă. Asta simt şi nu e vina mea. Nu îmi pot controla sentimentele. Şi pentru că nu îmi pasă, de fiecare dată când îţi aud probleme sunt aşa de plictisită că îmi vine să îmi tai venele…lent ca să simt durerea. Măcar aşa fac ceva palpitant.

Plus de asta, faptul că nu îmi pasă e şi în detrimentul tău pentru că, în loc să-ţi ofer soluţia la problemă, o să-ţi ofer clişee gen Totul va fi bine, Vine şi vremea ta, O să se aşeze toate, clişee pe care sunt convinsă că le poţi găsi singurel printr-un simplu search pe Google.

Astea fiind spuse, Why don’t you go find someone who gives a fuck?

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

One thought on “Mama răniţilor”

  1. Dupa o lunga si grea suferinta,a murit cel care l-a ingrijit ani de zile.

Scrie un comentariu: