Neamul prost…

… are și el obiceiurile lui. Unul din aceste obiceiuri este de a fi în pas cu moda. Și, în materie de neam prost, moda este să-ți faci vilă de neam prost. Bineînțeles după ce ți-ai luat mașina, telefonul și aurul de neam prost (asta venind din partea unei persoane ce iubește bijuteriile din aur).

Poate vă întrebați ce este o vilă de neam prost. Vila de neam prost este acea vilă imensă, cu vreo 3 etaje și, de obicei, între 8 și 15 camere. Toate…pentru o familie formată doar din soț și soție, eventual și un copil. Practic, îți faci ditamai castelul, dar voi sunteti doar 3. Ați văzut cu toții măcar o vilă de neam prost. Știți voi, casa aia imensă în care dacă locuiești trebuie să-ți suni femeia și să-i zici  Pisi, unde ești? Eu sunt la etajul 2, în camera x, că dacă nu suni să întrebi îți ia jumătate de zi să o găsești.

Eu nu pot să înțeleg frate așa ceva! Pentru ce naiba să își faci ditamai căsoaia când practic, tu folosești doar dormitor, bucătărie, baie și eventual sufrageria. Hai să mai punem și camera copilului. După matematica mea de baltă, 8 camere sunt cu mult peste necesar.

Și îți mai trebuie și o groază de bani să o întreții. Vă dați seama cam cum arată factura la gaz la o asemenea vilă? Să nu mai vorbesc despre banii care îți trebuie ca să o ridici, să-i  faci interiorul, să o mobilezi și etc. Deci, te duci afară muncești vai de capul tău, în condiții mizerii și tratat ca un sclav ca să îți cheltui banii pe o casă în care n camere nu vor fi niciodată folosite. Eventual, peste câțiva ani, vei fi nevoit să o vinzi pentru că nu mai ai bani să o întreții. Este evident faptul că nu îți vei recupera investiția inițială.

Deci, care e scopul vilelor de neam prost? Că eu nu-l văd!

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

11 thoughts on “Neamul prost…”

  1. Stai ca n-ai vazut nimic. Langa casa asta mare isi mai face omul o anexa din 2 incaperi pe care le foloseste, una ca bucatarie si alta sa doarma in ea. Lucrurile astea se intampla mai ales la tara, 9 din 10 case „respecta” regula asta indiferent cat de mare e palatul.

  2. Da, şi, fireşte, la hardughia aia de casă mai au şi vreo 5-6-7 băi, că una, două nu-s destule. PEntru că aşa ne place nouă uneori, să arătăm duşmanilor că avem cu ce, ca să moară alţii de ciudă, dom’le, chiar dacă nouă nu ne trebuie neapărat…

  3. Pai na, ce conteaza ca deja nu mai ai bani deloc si stai intr-o singura camera din vila si restu o lasi complet nefolosita daca pe dinafara se vede mare si frumoasa? Ileana de peste strada se uita cu invidie si tu esti fericit :)))

  4. Normalitatea, din punctul meu de vedere, ar fi sa existe n camere, unde n este numarul de persoane din casa. Parintii cu camera lor, fiecare din copii cu camera lui si una de rezerva pt vreun musafir de la „distanta”. Dar asta e doar parerea mea.. daca nu sunt „neam prost”, imi cer scuze..

  5. Asta n-ar fi nimic. De multe ori , citeva dintre cele ‘n’ camere functioneaza pe post de magazii/pivnite sau camari de alimente. Am vazut. M-am crucit.
    Partea cea mai de prost gust n-ar fi numarul de camere ci cu totul altceva. Discrepanta vadita(si deranjanta, cel putin pt. mine) dintre exterior si interior. Exterior finisat in stil modern, cu materiale de ultima generatie si dotata cu utilitati la fel de moderne . Interiorul abunda in kitch-uri gen icoane aurite si sclipitoare/pilpiitoare ca instalatia de Craciun, bibelouri de prost gust, tablouri cumparate de la supermarket, mobila aiurea integrata in peisaj doar pentru ca are un brand pe dosul ei…brrrr !

Scrie un comentariu: