Haideţi să nu mai comparăm!

Din foarte multe articole şi campanii de prin online, am înţeles un lucru: nu suntem în stare să înţelegem o civilizaţie diferită de a noastră. Ok, nu-i nici o problemă, nici eu n-am ştiut mereu, dar cu puţin noroc am învăţat. E ca şi cum o viaţă-ntreagă măsori în metri şi kilometri, apoi te întâlneşti cu unu’ care-i obişnuit să măsoare-n mile.

Ok, nu vă mai ţin în ceaţă: prin 2008 (cred) am avut ocazia unui schimb de experienţă cu nişte soldaţi chinezi (una dintre extrem de puţinele armate cu care armata chineză e pretenă, e Armata Română – pe bune). Dintre chestiile care mie mi s-au părut aberante la vremea aia şi pe care le mai reţin:

fizionomia. Ok, ştim cu toţi că dintre zece asiatici nu putem recunoaşte unu’ anume, nici dacă ne pici cu ceară. În tabăra astalaltă, de europeni, ai recunoaşte unu’ dintr-un milion. Ghici ce? Unu dintre ei mi-a spun într-o engleză poticnită că noi toţi semănăm între noi, că avem ochii băgaţi în orbite şi nasu’ mare;

– statura. Cel mai înalt dintre ei îmi ajungea undeva la nivelu’ pieptului. Deci dacă treceam cu mâinile întinse printre ei, nu-l atingeam pe nici unu’ pe creştet;

– noi eram soldaţi voluntari, Ei, în majoritate, erau copii orfani, luaţi de armată din centrele de orfani, la vârsta de 5-6 ani. Normal, la noi ar părea o tragedie socială să faci soldaţi din copii, ei erau foarte fericiţi şi mulţumeau tuturor divinităţilor pentru norocul de a fi recrutaţi;

– Ma Lee, unu’ dintre puţinii care ştia puţină engleză, mi-a povestit că nu are voie să aibă prietenă până la 27 de ani, apoi, dacă se însoară, nu are voie să facă mai mult de un copil;

– n-au mâncat lactate şi carne din conservă nici cu slujbe; în schimb – zic eu – se uitau cu jind după maidanezii de prin unitate;

– aveau un fel de tocană de legume la plic; ne-au dat şi nouă, le-am mulţumit şi puneam un vârf de lingură cu doi sâmburi de ce-plm-de-plantă-era-aia într-o farfurie de ciorbă, pe care o iuţea ca dracu’. Ei mâncau chestia aia unsă pe pâine;

– perseverenţa. I-am dus la alpinism şi i-am pus să se caţere pe stânci, cu scăriţe (amatorii de alpinism ştiu ce-i aia, un procedeu foarte greu). Din atitudinea lor se vedea că nu făcuseră aşa ceva vreodată, da’ n-am văzut să renunţe vreunu’ din ei. Tremurau ca vărgile pe scăriţe, da’ toţi au ajuns sus.

– complexitatea. Nodurile de alpinism obişnuite sunt cât mai simple, să fie uşor de învăţat. Nodurile lor de alpinism semănau cu un mileu croşetat de o babă plictisită, la menopauză. N-am reuşit să-nvăţ vreunu’ în două săptămâni…

Mă rog, nu vă mai plictisesc cu alte detalii, am vrut doar să vă fac să înţelegeţi că ăla a fost momentul în care am realizat că civilizaţiile noastre sunt atât de diferite încât nu avem termen de comparaţie între noi. Ce nouă ni se pare inuman, lor li se pare banal şi viceversa. Ce nouă ni se pare banal, lor li se pare imposibil şamd.

Să înţelegeţi că nu trebuie să dăm vina pe nimeni pentru situaţia unei naţiuni sau a alteia. Fiecare naţiune şi-a ales unde, cum şi cu ce mijloace îşi scrie istoria. Vorbind despre comunism cu chinezii, mi-am dat seama că îl preţuiesc cel puţin la fel de mult cum preţuim noi democraţia.

Faptul că în Africa mor copiii de foame. sete şi boli e o banalitate la ei. De aia o familie face 10-15 copii, pentru că, din ăia, 3-4 ajung la maturitate. Ştiu, nouă ni se pare trist şi inuman, lor li se pare banal.

Cât despre migrarea într-o zonă cu mai multe resurse, am alt exemplu: de ce nu migrăm noi, toţi românii, în Germania? Că sunt locuri de muncă, bine plătite, civilizaţie&stuff… Pentru că mereu va fi o pătură de naţionalişti care vor rămâne aici, unde s-au născut, au crescut, au cunoscut fericirea şi aici vor să moară. Plus că n-ar fi nemţii prea încântaţi de atâţia vizitatori…

Concluzia acestui articol nu este să nu ne mai punem întrebări, este să nu mai judecăm alte civilizaţii cu unităţile noastre de măsură. Şi mai departe, să ne vedem de năcazurile noastre – sunt şi la noi destui copii care mor de foame şi n-au unde se spăla.

Vor fi în mereu situaţii dramatice din punctul nostru de vedere şi obişnuite din punctul lor de vedere, chestia e să le privim ca pe nişte curiozităţi din altă lume, unde se gîndeşte şi se judecă cu alte sisteme de referinţă decât ale noastre. Dacă le luăm drept drame şi ne afundă în ele, ne facem rău doar nouă şi nu ajutăm pe nimeni.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

3 thoughts on “Haideţi să nu mai comparăm!”

Scrie un comentariu: