O altă noapte în Iaşi

Să mergi în 4 cluburi diferite în aceeaşi noapte, să dormi 2 ore, să te trezeşti la 7, să mergi vreo 40 de minute ca să ajungi la servici (că tre’ să te menţii în formă) înseamnă clar că ochii tăi şi-au schimbat brusc culoarea într-un roşu de om drogat.

Stai vreo 2 ore cu o cafea în faţă ţinându-ţi capul să nu pice pe birou şi faci un mic review:

În Office a fost full, însă nu ştiu cum de s-a întâmplat, era full de lume care îţi sufla fumul în faţă, dădea peste tine şi se uita la tine de parcă i-ai fi sărit în cale în timp ce mergea cu 200 km/h, de bărbaţi care au impresia că poţi cuceri o femeie uitându-te fix la ea cu o privire de obsedat până i se opreşte inima sărmanei fete de spaimă şi ca să pui şi o mică cireaşă imaginară pe un tort imaginar, o mai trage şi de haină când dă să iasă din club gândind ai naibii nefutuţi.

Verve a fost (mi-e greu să zic pentru că e clubul meu preferat) practic gol iar ce nu face parte din practicul ăsta nu cred că aveau voie să-şi cumpere ţigări sau băuturi alcoolice.

B Society mă dezamăgeşte de fiecare dată când merg acolo pentru că de fiecare dată e gol. Poate nu nimeresc eu bine.

Skin deşi nu e chiar preferatul meu, a fost mai ok: lume multă şi muzică bună. Am dansat până pe la vreo 4 jumate şi am mers acasă.

Dap…. o altă noapte în Iaşi!

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

4 thoughts on “O altă noapte în Iaşi”

Scrie un comentariu: