Obiect de studiu la facultate: “sărutatu-n fund şi plecăciunea capului”

Un profesor poate fi considerat Dumnezeu pe cursul lui. El l-a scris, el a inventat materia, după el se va cita în viaţa de după facultate. De aceea majoritate studenţilor rămân şomeri, dar asta este o altă poveste – deci după el studentul se va ghida în viaţă.

Că e cursul bine scris sau că e prost, studentul crede orice cuvânt şi aprobă cu interes cam tot ceea ce aude, chiar dacă uneori aude prostii. Profesorul explică jumătate de oră, vede că lumea nu e atentă şi spune o frază penibilă: “Sper că scrieţi, că ceea ce vă zic eu aici nu găsiţi pe suportul de curs”. Studentul ascultător începe să scrie.

După curs, studentul exemplar se duce la profesor şi-l întreabă cum se face aia – cum se face aia, ce înseamnă aia. Profesorul îl ia pe sală şi îi explică cu lux de amănunte. Al doilea curs, aceeaşi poveste. Al treilea curs, al patrulea, etc. Bun. Să nu vă imaginaţi că studentul respectiv are habar dacă ceea ce spunea profesorul este adevărat sau este o altă prostioară. Dar nu conta asta, el înţelegea foarte bine şi dădea din cap şi mulţumea politicos.

La examen, profesorul pică vreo cinci studenţi. Când să intre respectivul, îl pofteşte şi îi dă biletul. Se uită pe foaie, nu-l mai întreabă cum îi întreba pe ceilalţi şi îi pune 10. Pe restul îi stoarce cam de tot ceea ce ştiu pentru că i se părea că biletele nu erau atât de relevante pentru cunoştinţele studenţilor. Şi nu se putea să le pună notă doar pentru ceea ce au scris, doar era examen oral

Concluzia: mergeţi, întrebaţi, interacţionaţi cu profesorul şi proşti bâtă cum sunteţi, aveţi şansa să treceţi examenele cu cele mai grase note posibile. O să vă ajute şi în viaţă, sărutatul în fund e căutat peste tot, mai ales în politică.