Protest la Arad!

Aproximativ circa câţiva susţinători şi simpatizanţi ai candidatului la canapeaua fotoliului funcţiei de primar a Aradului, Claudiu Cristea, s-au adunat în faţa primăriei din Arad cerând anularea rezultatelor alegerilor şi organizarea unui nou scrutin.

Aceştia susţin că datorită condiţiilor în care s-a efectuat procesul de vot, candidatul pe care l-au susţinut a pierdut foarte multe voturi. Mai exact, din pricina faptului că acesta a fost susţinut şi de ONG-ul pe care îl păstoreşte, numit Mişcarea Arădeană, căsuţa în care era numele candidatului lor se mişca pe buletinul de vot.

Astfel ei susţin că cele aproximativ 3300 de voturi anulate în Municipiul Arad – aproape toate pentru ştampilă multiplă sau ştampilă între căsuţe – ar aparţine de fapt candidatului lor.

Chiar şi unele din voturile valabil exprimate sunt tot ale noastre, pentru că uneori căsuţa aia fugea peste căsuţa altui candidat şi când săream repede să pun ştampila…PAC, căsuţa lu’ Cristea era în altă parte şi io îl votasem pe Falcă! Io am avut vreo cinşpe ştampule…ăăă ştampile, că am fugit după căsuţa aia buclucaşă pe toată foaia! ne-a declarat Mişcărel A. Rădeanu, unul dintre susţinătorii lui Cristea.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

Scrie un comentariu: