Război între RCS-RDS şi Discovery România?

La începutul lunii RCS-RDS s-a apucat de curăţenie şi a refăcut grila de programe. Abonaţii n-au fost întrebaţi, oricum nu sunt decât nişte fraieri care-şi plătesc facturile şi nimic mai mult. Nu spune RDS asta, o spun eu, ca o simplă constatare. Curăţenia însă a avut efect invers. N-am scăpat de posturile tv la care nu se uită decât cei cu probleme psihice, ci ne-am pricopsit cu alte câteva.

Au fost eliminate din grila standard History Channel, Viasat History, TLC şi Animal Planet. Primele trei luaseră locul în grilă posturilor Discovery Science, Discovery World Şi Discovery ID, despre care RDS afirmă că au fost oferite gratuit abonaţilor, însă doar pentru un an (şi care au dispărut acum vreo două luni). Acum am primit la schimb Speranţa TV şi Hora TV, pe lângă Digi Life şi Digi World.

Mai nou se pare că nici Discovery nu mai este transmis de RDS, cel puţin nu pe platforma digitală. Cei de la Discovery au declarat că negocierile au eşuat, absolut toate ofertele fiind refuzate de RDS. Tot ei spun că nu au cerut creşterea tarifelor pentru ca posturile lor să fie preluate de RDS. De cealaltă parte reprezentanţii RCS-RDS au afirmat că menţinerea postului în grilă ar fi dus la creşterea tarifelor.

De pe pagina web a Discovery România aflăm că începând cu 30 noiembrie canalul Discovery va dispărea inclusiv din grila abonaţilor la cablu. Asta îmi creează impresia că RDS vrea să se impună şi pe această nişă, după ce Digi Sport a avut un oarecare succes. Din păcate emisiunile de pe Digi Life şi Digi World nu se ridică deloc la nivelul celor oferite de Discovery. Să vedem cine va câştiga. Oricum, să nu uite compania de cablu că tot ce urcă mai şi coboară, iar valurile de clienţi care au abandonat UPC-ul şi celelalte firme pentru ei ar putea să se reîntoarcă la vechii operatori.

One thought on “Război între RCS-RDS şi Discovery România?”

Scrie un comentariu: