Șoferii vechi și noi

Unul dintre oamenii cu care am pronit în aventura mea pe camioane prin Europa a fost ‘nea Nelu. ‘nea Nelu era un adevărat profesionist al volanului, un om puțin trecut de 50 de ani, cu milioane de kilometri pe drumurile din Europa. Avea însă două mari defecte: alcoolul și faptul că se simțea oarecum trădat că noua generație de șoferi o cam scotea la pensie pe a lui.

La pachet cu șoferii tineri, ‘nea Nelu ura orice noutate tehnologică. Avea GPS doar pentru că îi plăcea lui cum arată pe bord, îl ținea mai mereu oprit. Dacă cu el treaz o mai scoteam cum o mai scoteam, când o lua pe ulei devenea profetul apocalipsei șoferilor și cum nici eu nu sunt tocmai omul care să tacă, nu de puține ori ieșeau scântei:

– Voi, șoferii tineri habar n-aveți de nimic! Nu știți nicio pulă, toată ziua butonați la GPS, fără el sunteți morți!

– ‘nea Nelu, bine că îl avem, de ce să nu ne folosim de el?

– Bine o pulă, eu, când eram tânăr, făceam harta husă pe volan! (asta era vorba lui preferată). Atlasu’, bă’, zicea el bătând cu palma în mapa doldora de hărți și atlasuri ale țărilor din Europa, atlasu’ e sfânt! Ce faci dacă se strică GPS-u’?

– Mă opresc într-o benzinărie și iau altu’ (faptul că îl contraziceai îl scotea din minți).

– Clar, nu ai stofă de șofer, te bazezi prea mult pe tehnologie!

– ‘nea Nelu, tehnologia e făcută să ne ușureze munca și viața, de ce să nu o folosim?

– Nu, nu trebuie să te bazezi pe ea, trebuie să știi să te descurci și fără ea!

– ‘nea Nelu, camionu’ ăsta e tehnologie, cum să nu ne bazăm pe tehnologie, ce facem, ne apucăm să cărăm marfa în spinare?

– Ești prost! Nu știi nimic, nu o să fii niciodată șofer!

Am făcut doar o cursă cu ‘nea Nelu, nici nu cred că mai rezistam alta; vremea a trecut și am devenit șofer titular mai repede decât se aștepta ‘nea Nelu și chiar mai repede decât speram eu. N-am cumpărat niciodată niciun atlas și nici nu m-am pierdut niciodată; nici n-am sunat vreodată vreun dispecer că nu găsesc vreo firmă.

Sigur că șoferii bătrâni, de la care am învățat noi meserie, merită respectul nostru, mai ales că și-au făcut treaba în condiții mai dificile. Mereu m-am întrebat cum se descurcau fără GPS-uri, telefoane mobile, burse de transporturi șa. Vara trecută am făcut un weekend într-o parcare de lângă Maastricht și acolo am cunoscut un șofer român foarte bătrân, pe la vreo 70 de ani; nu mai conducea, era cu fiu-su, care era începător, să îl ajute să se descurce.

Nu-i mai rețin numele, dar era genul de om open-minded, cu care puteai discuta obiectiv, așa că am știut că e omul care mă poate lămuri:

– Bă, povestea el, ăștia care spun că nu e bine cu GPS-uri, cutii automate, senzori și din astea îs pe altă lume; noi mergeam cu hărți că nu erau GPS-uri, dacă erau, crezi că nu le foloseam? Și-acu’, nu vezi că le blamează, da’ ei toți au GPS-uri în geam? Noi făceam într-o lună kilometrii pe care-i faceți voi într-o săptămână, poate nici atât. Stăteam în vămi, aveam timp să ne uităm pe hărți, să ne facem traseu. Nu erau atâtea drumuri, atâtea autostrăzi, păi ia arată-mi-l mie pe ăla care merge acu’ prima dată la Rotterdam fără GPS și nu se pierde! Lasă-i bă’, voi descurcați-vă și faceți-vă treaba cum puteți, nu băgați în seamă cârcotelile!

Nu de puține ori, când mai întrebă câte un coleg pe câte vreun grup despre un GPS bun pentru camioane, se găsesc mulți care să explice că nu avem nevoie de GPS-uri. Sigur că GPS-ul ‘te ajută, dar nu îți bagă în traistă’, cum s-ar zice, trebuie să îți mai folosești și mintea, să te mai orientezi după indicatoare, după intuiție șa, dar pentru mine și mulți alții este o unealtă extrem de folositoare.

La urma urmei și GPS-ul e tot un fel de atlas interactiv, să-i zicem. Îi poți urma indicațiile sau îi poți folosi doar hărțile, pentru a te orienta. Voi ce părere aveți?

gps_o_1682293

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

One thought on “Șoferii vechi și noi”

  1. Totusi…sa stii sa te folosesti de o harta tine de scoala generala. Am destui colegi care se uita la un atlas ca broasca la sudura.

Scrie un comentariu: