Te’am aruncat…

…de la etaju’ doi. Îmi pare rău că trebuie să vă relatez din nou nişte atrocităţi, da’ nu mă pot abţine. Să începem cu începutul…sau sfârşitul?

Am văzut’o cum stătea lângă geam, întinsă pe spate. Era evident că fusese păcălită de soarele de afară, şi a deschis cutia Pandorei. O surprinsese frigul de afară, şi acum se zbătea între viaţă şi moarte. Inertă, întinsă pe spate; din când în când mişca firav din picioare, ca şi cum ar fi încercat să păşească prin aer.
A’ţi crede că la vederea imaginii descrise m’am induioşat. Da’ de unde…tocmai atunci mintea mea complicată şi greu de înţeles a început să îmi readucă în atenţie, din arhivă, nişte chestii: miam adus aminte toate momentele în care nu’mi dădea pace, momentele când mă trezea din somn şi nu mă lăsa să dorm toată noaptea; când se tot plimba prin faţa mea să nu mă pot uita la televizor; când, fără acordu’ meu eram nevoit să împart mâncarea cu ea, şi mai tragic, uneori chiar m’a obligat să îmi împart berea cu ea; când vroiam să stau liniştit, da’ ea se găsea să mă gâdile; când nu puteam sta la soare, că era călare pe spatele meu, ş.a.m.d.
Sincer, pe moment nu mi’am putut aduce aminte măcar un lucru pozitiv despre ea, aşa că, aproape instinctiv am apucat’o de un picior, am trecut’o peste balustradă, i’am dat drumu’, şi am privit cu plăcere cum s’a prăbuşit de la etaju’ doi.
Nu mi’a părut rău deloc, şi nu simt nici acum nici cel mai mic regret, la urma urmei mai sunt atâtea ca ea…
…gâtu’ măsi de muscă!

Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro, responsabil cu scărpinatu' pe burtă la irosit.ro, heităr profesionist.

urmăreşte-mă pe: