Telefoanele mele de la 3210 la X1

M-o întrebat mogulu’, aşa că vin cu răspunsu’. De precizat faptul că sunt o piază rea a telefoanelor mobile şi pe majoritatea le-am pierdut/stricat personal.

Am avut foarte multe, nu ştiu dacă mi le amintesc pe toate sau dacă îs în ordine cronologică; cel mai longeviv m-a ţinut aproximativ un an, şi actualu’ are şanse să bată recordu’. 😛

Nokia 3210 o bijuterie de telefon la acea vreme (încă existau cărămizile alea pe care abia le ţineai în mână, fără display). Al doilea telefon Nokia dintr-o serie de 5-6 telefoane care au dus compania în faza aia există Nokia şi alte telefoane. Pe ăsta o să-l ţin minte mereu, fiind primu’. Avea Snake şi uitam să-l încarc, că avea autonomie căcălău. N-am idee cum am scăpat de el…

Ericsson A2628 a fost al treilea telefon pe care l-am avut. Al doilea a fost un Philips despre care nu mai ştiu nici măcar cum se numeşte. Ericssonu’ ăsta a funcţionat vreo două-trei săptămâni, după care a decedat. Din păcate, în acele vremi tulburi garanţia era un fel de hârtie igienică cu care te ştergeai la anus în lipsă de hârtie potrivită.

Sagem RC 912 poreclit în româneasca neaoşă aripioară de rechin. Nu ştia decât să sune, să trimită mesaje şi să vibreze. A sucombat la o cădere pe beton de la aproximativ 40 de centimetri (dap, erau vremuri grele şi celularele mobile erau nişte chestii fragile).

 

Siemens S25 primul meu telefon cu ecran color; sau mă rog, la standardele de acum nu ştiu dacă un display care afişează doar cele patru culori de bază poate fi numit color, da’ atunci era mare şmecherie. Se uita lumea la el ca vaca la barieră. Avea composer pentru melodii şi Minesweeper, ceea ce îl făcea foarte neplictisitor la vremea aia.

Sony-Ericsson T200i. Venind după Siemensu’ de top, a fost un telefon atât de mişto încât l-am vândut după două zile. Şi m-am tare bucurat că am scăpat de el… N-am nici habar ce ştia sau nu să facă.

 

Ericsson T28s la fel de intelignet şi interesant ca ăla de mai sus. Doar că atunci era miezu’ din dodoaşcă datorită faptului că avea clapetă. Şi ce crezi? Dacă suna şi deschideai clapeta răspundeai automat, ceea ce era o mare realizare inginerească. Ţi minte că mă lua guta până reuşeam să citesc un SMS, pentru că pe displayu’ ăla îngust încăpea doar un rând de caractere şi aveam de scrollat la dreapta la greu. Nu mai ştiu ce-am făcut cu el…

Siemens C35 a fost o soluţie de avarie la un moment dat când rămăsesem fără telefon şi eram dependent de el. De jocuri, SMS-uri şi uitat la ceas, că pe vremea aia nu vorbeam ampulea ore întregi la telefon. L-am vândut unui prieten care l-a cumpărat pentru prietena lui. Prietenă care l-a folosit să-şi sune futălăii; în fine, detalii… 😛

Nokia 7600 primul meu telefon cu mai mult de patru culori, sunete polifonice, java, Symbian şi cameră VGA (adică juma’ de pixel bă’). Am plătit vreo 400 de dolari pentru el la vremea aia, cam 80-85% din salariu’ meu pe o lună. Da’ oricum era un telefon care rupea norma. Forma şi tastele în juru’ displayului+tasta cu patru direcţii erau ceva total ieşit din comun. Lumea se uita la el cum se uita amu’ patru ani la aifon. A fost cel mai trist telefon pe care l-am avut. Prima belea a păţit-o când am căzut cu rolele chiar pe el. Am găsit cu greu o carcasă de schimb pentru ca în aceeaşi săptămână, tot la o cădere cu rolele să-i sparg displayu’. Trist.

Sagem MyX 5m cu display color, polifonice şi multe alte chestii pe care habar n-am cum le puteam folosi pentru că la vremea aia nu găsisem vreun PC Suite pentru el, sau alt telefon compatibil. În acele vremi de restrişte, nu se exista bluştuţ. Numa infraroşu, iar dacă telefoanele nu erau compatibile sau nu se ‘vedeau’ unu’ pe celălalt, sugeai. Cel mai rezistent telefon ever, pen’ că m-am îmbetat la un chef şi am vrut să sun ceva iubire pierdută. Şi el nu mai avea baterie; aşa că m-am ‘nervat, am dat cu el de asfalt şi l-am călcat în picioare. Un prieten l-o adunat, mi l-o pus în buzunar şi după ce l-am băgat în priză a pornit fără probleme. Cred că l-am făcut cadou…

Sony Ericsson K750i. Primul telefon cu care am navigat pe internet. Probabil unul dintre cele mai bune telefoane d.p.d.v. calitate/preţ, pe care l-am cumpărat vreodată. Cred că a fost şi primul telefon al meu care a suportat multitasking, că stăteam pe net şi ascultam muzică continuu, iar în condiţiile astea ţinea bateria 11-12 ore. L-am folosit cu pauze şi o reparaţie până acu’ vreo doi ani când a decedat complet. Probabil cel mai bun Sony Ericsson produs vreodată.

Nokia 2600 Classic. L-am primit cadou accidental de la o fostă; că m-o părăsit şi-o uitat să şi-l ia. Aşa că m-am folosit de el la primu’ deces al 750i-ului de mai sus. Avea o grămadă de calităţi: îi ţinea mult bateria, ţinea mult încărcat, îl încărcam maxim o dată pe săptămână, bateria ţinea foarte mult şi chiar avea o baterie de invidiat. L-am pierdut în discotecă, într-o baie cu spumă, în seara aia.

E-ten Gloofish M700. Primu’ meu smartphone. Primu’ telefon cu care am scris pe blog, primu’ pe care am început să-mi notez ideile pe moment. Un PDA mişto, un telefon oribil. Pe bune, parcă vorbeai în găleată cu el. Avea momente când bateria îi ţinea chiar 5 ore în funcţiune (rar, da’ se întâmpla…). Avea Windows Mobile 5. Vă povestesc mai încolo ce-o păţit.

Sony Ericsson W350i. Telefon cu mp3 încorporat. Sau mai degrabă invers. N-avea prea multe calităţi, da’ muzica duduia în căşti şi bateria ţinea binişor. O idee interesantă care mă mir că nu a prins: telefonul, aşa cum este în imagine se comportă ca un mp3 player. Dacă deschizi clapeta se comportă ca un telefon. Vă povestesc mai încolo ce o păţit.

Nokia 1100 primit împrumut de la un prieten când am reuşit, în aceeaşi lună să pierd ambele telefoane de mai sus. De fapt Gloofishu’ mi-a fost furat de la un chef, în fine. Nu cred că era din ăla cu 5000 de euro, da’ ţinea bateria câte o săptămână. Bonus, avea şi lanternă.

Sony Ericsson W705i. Alt mp3 player cu telefon încorporat. Nu am avut nici un moment în care să fiu nemulţumit de el; m-am jucat, am navigat, am scris pe blog ş.a.m.d. Bateria rezista eroic, 7-8 ore de navigare, jocuri, muzică. L-am schimbat cu netbooku’ cam în valoare a 100 de euro, că n-am avut destui bani pe moment. Mi-a părut sincer rău despre el.

Nokia E65 rămas moştenire de la nievasta irosită după ce am comis tranzacţia de mai sus. Mă aşteptam ca, fiind urmaşul lui E50, să fie un telefon mai bun. A fost o dezamăgire completă din toate punctele de vedere: se bloca ampulea, se mişca precum un 286 la orice aplicaţie şi bateria a sucombat după câteva luni. M-a ‘ajutat’ cineva să scap de el…

Sony Ericsson Xperia X1. Încă îl am, de prin mai anu’ trecut (sincer, îi mult pentru mine). Merge excelent, doar arată ca după trei războaie mondiale şi o răscoală. Rulează WM 6.5, muzica se aude bine, am o gârlă de jocuri şi aplicaţii pe el. Îl folosesc şi la citit, aşa că următoarea mişcare va fi sigur un smmartphone cu display mai mare sau o tabletă mai mică.

Cam atât…ia s-auzim şi de la Crazy, Cristi, Machead, Soso, teoreticii şi oricine altcineva mai doreşte.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

4 thoughts on “Telefoanele mele de la 3210 la X1”

  1. Sigur, toate aveau opţiunea copy to SIM; da’ oricum nu am prea avut ce să copiez din moment ce pe majoritatea le-am pierdut/stricat.

Scrie un comentariu: