The Plan

Iar mi s-au dus dracului planurile…imi facusem in cap planul exact, stiam exact ce si cum o sa fac si mi s-a dus toata treaba pe apa sambetei. Sunt obisnuita sa nu-mi mearga planul in directia asta, nu-mi merge de vreo 5 ani. Cred ca e God’s way of telling me ‘fata draga, tu chiar nu vezi ca nu asta e drumul tau? desi uneori atat inima cat si mintea ta iti spune asa? desi o parte din tine inca crede ca destinul tau nu e aici ci, in cu totul alta parte?’. Undeva departe….inca de mititica am trait cu senzatia ca destinul meu e undeva departe. Problema e ca cu cat incerc mai tare sa ajung acolo, cu atat nu reusesc si cu atat sunt mai nefericita si mai singura. Sau cel putin asa ma simt….

E trist cum simti cu toata fiinta ta ca ceva e bine pentru tine, perfect pentru tine si totusi nu poti ajunge la acel ceva, de parca tot Universul iti striga ‘E gresit!’. Ceva din mine striga inapoi ‘Daca e asa gresit, de ce eu simt ca e bine?’ Intuita mea feminina nu da gres de obicei, insa are momente in care ma face sa cred in ceva, ma impinge intr-o directie ce pare buna pentru moment si chiar ma ajuta pe mine ca persoana, insa pe masura ce trece timpu directia se dovedeste a fi gresita, imi face mai mult rau decat bine…

Am senzatia de ceva timp, ca ma regasesc, ma redescopar, ca incep sa-mi traiesc cu adevarat viata si sa savurez fiecare moment al ei. Insa, uneori, un trecut indepartat, un trecut ce a insemnat candva enorm pentru mine, un trecut ce nu am apucat sa-l plang ma trage inapoi de parca ar vrea sa-mi spuna ca fericirea mea e acolo. Si totusi, de fiecare data cand vreau sa ma intorc la acel trecut, realizez ca mi-e imposibil, ca ceva in mine s-a schimbat iar trecutu e la fel, realizez ca nu ma pot intoarce la aceeasi chestie, ca am nevoie de nou. Destinul ne-a fost mereu impotriva. Imi pare rau….nu am apucat sa savurez cu adevarat anumite momente, nu le-am avut deloc de fapt, le-am pierdut pe vecie, nu vreau sa pierd altele! Refuz sa-mi refuz fericirea si sa-mi dau doar singuratate, refuz sa ma multumesc cu mult mai putin decat merit si pot….

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

Scrie un comentariu: