Audienţe în direct. Cu je

M-am hotărât. Candidez, pe plan local, cel mult regional, pentru că prea şi-au bătut joc conducătorii de cetăţenii ţării ăsteia. Există totuşi o problemă. Cum aş putea să mă fac ştiut şi să-i câştig pe oameni de partea mea, fără să mă folosesc de găleţile de culoarea portocalei, de cizmele la 10 lei perechea, de puiul, kilul de zahăr şi litrul de ulei? Simplu. Voi apărea periodic la un post de televiziune, bineînţeles, local.

Ce contează că nu mă pricep? Ce contează că nu intră în atribuţiile mele? Ce contează că nu am autoritatea necesară? Important e să mă creadă lumea. Vor curge telefoanele, se vor bloca adresele de email. Toţi cei cu probleme îşi vor afla rezolvarea la mine. Cel puţin aşa cred ei.

Proprietarii de apartamente cu centrală care au plătit căldura CET-ului, cei care îşi aşteaptă de ani de zile rândul la reabilitarea faţadelor clădirilor, cei care şi-au găsit maşina blocată, cei cărora spaţiul verde din faţa blocului le-a fost distrus, cei care au văzut o groapă la cinci kilometri de locuinţa lor, cei care nu şi-au primit pensia, cei care nu-şi găsesc cheile de la casă, cei care au uitat apa deschisă, cei care şi-au pierdut proteza, cei care şi-au pierdut minţile…toţi oamenii cu probleme vor veni la mine pentru că eu voi da audienţe în direct.

6 thoughts on “Audienţe în direct. Cu je”

  1. Multumesc Mihai. Dar pana la urma trebuie sa recunosc ca articolul nu e altceva decat un pamflet. Am vrut sa aduc o ironie subtila la adresa celor care au trecut de la pomeni electorale sau pre-electorale la promisiuni televizate. Si asta pentru a atrage sustinerea fraierilor. Ar putea fi credibili, dar cand nu au nicio autoritate de drept cum naiba pot sa le promita oamenilor ca-i ajuta.

Scrie un comentariu: