BNR a pus în circulaţie o nouă monedă

Probabil ca mulţi nu au aflat încă, dar pe 25 octombrie 2010 Banca Naţională a României a pus in circulaţie o nouă monedă cu valoarea nominală de 50 bani, dedicată aniversării a 100 de ani de la primul zbor românesc efectuat de Aurel Vlaicu, cu un aparat de construcţie proprie. Aceasta are aceleaşi caracteristici tehnice ca şi monedele de 50 bani, emisiunea 2005, aflate în prezent în circulaţie.

De fapt, au fost bătute două tipuri de monede, cu design identic. Doar că un tip, realizat printr-o tehnică de batere specială (proof) şi emis în 5000 de exemplare, este destinat colecţionarilor, iar celălalt, pentru care s-a vehiculat un tiraj de până la 1.000.000 de exemplare, are drept scop uzul de zi cu zi. Diferenţa o puteţi observa în imaginile alăturate.

7 thoughts on “BNR a pus în circulaţie o nouă monedă”

  1. Astea-s la fel ca si bancnotele de 2000 lei vechi, care au iesit in anul 2000 parca, era atunci o eclipsa de soare. O sa stea in circulatie exact cat au stat si alea!

  2. E mai potrivita compararatia cu monedele de 500 lei cu eclipsa, aparute in 1999. Acelea au avut un tiraj de 3.000.000 exemplare si n-au stat prea mult in circulatie. Probabil nici astea nu vor sta prea mult.

Scrie un comentariu: