Cum am intrat în istorie

În continuarea seriei Cronicuţe.

Eram cu gaşca de alcoolişti la un banchet la care nu ştiu exact cum ajunsesem, că eram deja prea bătrâni să absolvim vreun liceu; în fine, cert îi că am ajuns acolo, unde am găsit exces de vin datorită faptului că absolvenţii şi profesorii nu beau unii de ruşinea altora. Cum eu cu ai mei nu prea cunoşteam ce-i aia ruşine, ne-am ocupat de excesu’ de vin.

După ce ne-am săturat de vin şi de gagicile care nu se prea lăsau agăţate tot de ruşinea profilor (sau pentru că eram noi naşpa), am plecat către discoteci; rupţi de morţi.

Chestia e că prin nu-ştiu-ce împrejurări era cu noi unchiu’ unui prieten, om cu familie, care venise cu maşina; care era cel mai rupt de mort dintre noi şi care, în ciuda insistenţelor noastre să mergem perpedes, ne-a luat cu maşina să ne ducă la disco, că era în drumu’ lui.

Maşina era o rablă de Reanult Fuego în două uşi (de fapt nu ştiu dacă exista aşa ceva cu patru uşi), pe jumate ruginită, cu spoilere babane; o rablă preistorică cu tuning wanna-be. Trei preteni alcolişti în spate, io cu şoferu’ alcolist în faţă; fiecare plecat cu câte un pahar sau o sticlă de vin în mână, că deh, nu se cade să pleci de la banchetu’ omului cu mâna goală.

Primele sute de metri i-am rugat sănătate primarului care pusese borduri înalte, că şoferu’ nost’ conducea, la propriu, din bordură-n bordură. Când freca roţile de bordura trotuarului vira invers, da’ uita să mai îndrepte maşina; aşa că peste 50 de metri freca cu roţile de bordura scuarului de pe mijlocu’ drumului şi iar vira.

La intrarea pe podu’ peste Jiu, datorită faptului că direcţia în care mergeam noi nu coincidea cu direcţia în care mergea podu’ ci mai degrabă cu direcţia în care mergea apa, m-am văzut nevoit să trag io de volan şi să ţin de el; nu eram şofer, da’ atâta ştiam şi io, că dacă ţii volanu’ drept, mergi drept.

După pod mi-am luat peste ghioambe că io îs şofer, io conduc. Timp în care am trecut şi pe lângă discotecă. Nu-i nimic, mai dăm o tură şi vă aduc înapoi! decretă şoferu’ alcolist. Normal că noi eram înlemniţi de frică, o tură însemna un fel de călătorie prin tunelu’ groazei, deci nu vroiam, da’ nici să sărim din mers nu era o opţiune…

După ce a reuşit şoferu’ nost’ vreo trei curbe la limită (are doar patru benzi bulevardu’), în următoarea ne îndreptam vesel spre un Oltcit. Aşa că în ultimu’ moment am decis iar să virez io; la care şoferu’ se-nervă foarte, smuci de volan ampulea, exact la timp pentru a intra pe contrasens şi a lovi o Solenza nouă parcată, pe care am reuşit s-o urcăm cu spatele pe un pom (nu mă-ntrebaţi cum).

M-am dezmeticit rapid, totul era în regulă: nu vărsasem paharu’ de vin. Prima reacţie a fost să mă dau jos din maşină şi să o iau la fugă. În spate, pretenii alcolişti veneau tare după mine. Unu’ dintre ei aruncă sticla cu vin pe care o avea în mână în grădina unui bloc. După o vreme mă opresc, sorb o gură de vin din pahar (nu-l aruncasem, acu’ aveam şi motiv de beut) şi întreb:

– Bă, de ce fugiţi?

– !? Da’ tu de ce fugi?

– Aşa mi-o venit!

– Păi, când te-am văzut pe tine că fugi, aşa ne-o venit şi nouă!

– Fain, ce fugim noi ca proştii şi nu ştim de ce.

Am stat acolo, am poştit paharu’ meu de vin, apoi am plecat să căutăm sticla prin grădina cu pricina. Am băut şi vinu’ din sticlă, după care am mers acasă liniştiţi, ca şi cum nu se întâmplase nimic.

A doua zi am fost citaţi la poliţie, să dăm declaraţii. Agenţii erau tare distraţi şi binedispuşi şi după ce am terminat cu declaraţiile, în uşa secţiei, ne spune unu’ dintre ei:

– Băieţi, păcat că n-am avut o cameră, să imortalizăm momentu’…

– !? Care moment!?

– Momentu’ în care un şofer beat sună la poliţie să reclame un accident făcut de el şi întrebat dacă există victime, răspunde: există, da’ au fugit de la locu’ accidentului…

 

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

4 thoughts on “Cum am intrat în istorie”

  1. =)) te mai las o vreme sa-ti povestesti tineretea dupa care cu acordu tau ma apuc sa scriu un scenariu de film…ca viata bate filmu ….clar!

Scrie un comentariu: