Cum am învins un pluton de chineji

Adevăru-i că eram un viteaz, #pevremeamea. V-am mai povestit io cum am ajuns să vorbesc chineza în două săptămâni (drept îi că ştiam să pronunţ doar vreo două cuvinte, restu’ ştiam doar să le fluier). Mno, tot cu aceeaşi ocaziune am ţinut un adevărat carnagiu, despre care presa vremii a relatat că ar fi fost un banchet.

Era deja prin ultimele zile ale aplicaţiei; formasem un grup multicultural foarte închegat, cu scopul de a ne dezvolta muşchii mâinilor (că vorbeam mai mult cu mâinile, decât cu gura), când şefii noştri s-au gândit la un fel de petrecere soft, să ne relaxăm puţin. Soft au gândit-o ei, da’ socoteala de acasă…

De cum ne-am aşezat la masă, din trei vorbe stâlcite şi şapteşpe gesturi largi, am stabilit cu Ma Lee (pretenu’ meu cu care împărţisem ultimu’ Marlboro roşu pe coclauri) că pornim Campionatu’ Internaţional de Tenis cu Ştampe de Vinars, finala mare, pe pahare de 50 de mililitri din voleu, Ruşanu (România) vs. Lee (China). Deci da’, m-am luptat cu un Lee (aş jura că au fost chiar mai mulţi de Lee), chiar dacă nu era Bruce. Vandame, te aştept!

Regulamentu’ era extrem de simplu: băgam simultan câte-o ştampă de vinars şi care pica primu’, adversaru’ win. Începutu’ a fost mai mult decât uşor pentru mine, om dintr-un neam cu istorie milenară în sportu’ ăsta şi cu pregătire asiduă, în plus. Adversaru’ începuse să zâmbească larg şi tâmp cam pe la a patra ştampă. Mno, io nici nu m-am încălzit şi ăsta-i varză, îmi zic. Şi-i mai întind un pahar, să ciocnim.

– Cam bei (noroc)!, zice el.

– Bulan, ai dreptate!, repliez io şi dăm peste cap. Mi, piş-piş, toilet, ueit mi tu continiu, ochei?

– Ochei, hâc!

Deversez io substanţele inutile, că era nevoie de spaţiu pentru vinars şi mă întorc. Parcă Ma Lee se mai trezise puţin. Şi continuăm finala. După două-trei ştampe:

– Schiuz mi, me gău talc tu caligs, me bac minit tu continiu!, zice el.

– Ochei!, zic io. Şi se întoarce Ma Lee, puţin mai treaz decât plecase. După câteva astfel de manevre, mi-am dat seama că Ma Lee-ii se schimbau între ei cu orice ocazie. Dreaq, nu-i cunoşteam bine nici treaz, apăi semibeat… Am făcut contestaţie la Curtea de Arbitraj întrunită ad-hoc pe lângă noi, da’ n-am găsit înţelegere.

– Bulan, nu suntem siguri că se schimbă între ei, aşa că nu putem să-i acuzăm! Rezistă!, dacă te bagă ăştia sub masă îţi dai seama că faci de ruşine generaţii întregi de beţivi, îţi dai seama că o să pălească de tot galbenu’ de pe drapel? O să fii judecat pentru înaltă trădare, îţi zic, n-o să fie bine!

Vrăjeală, îţi dai seama că şi ai mei vroiau să vadă momentu’ istoric în care cădeam sub masă, că se chinuiau de vreo câţiva ani cu mine. Da’ mnoh, pe ceaţa aia, am pus botu’ şi-am continuat, în paralel cu înfulecat nişte aperitive şi nemaifumat, că nu era de bine.

Şi-am continuat până când (presupun că) ultimu’ Ma Lee s-a declarat învins prin K.O. tehnic. Nici io nu mă simţeam prea bine, da’ era să plesnească inima-n mine de mândrie când priveam în urma plutonului, care descria o traiectorie de şarpe beat în timp ce se deplasa spre unitate. A fost probabil singuru’ moment recent de glorie al armatei autohtone, descris de jurnaliştii de carton drept un mic banchet.

Ca urmare a acestei lupte crâncene, am avut nevoie de câteva zile de repaus la pat, cu zeamă de varză, Frutti Fresh de grefuri şi pâine prăjită. Un sacrificiu mic, pentru o victorie atât de mare! Uite şi plutonu’ de Ma Lee:

Foto: rft.ro

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

6 thoughts on “Cum am învins un pluton de chineji”

  1. nu ma prea omor cu istoria, dar bucata asta mi-a placut! Recomandam si la altii intru gloria eroului nostru care este 😀

Scrie un comentariu: