Draga mea, eşti retardată!

Unul dintre cele mai jenibile lucruri din ţara asta mult prea tristă, e atunci când un jurnalist crede că e amuzant. Mă rog, nu-i chiar la fel de jenibil ca Busu cu problemele lui cu tâlc, puse dimineaţa devreme la meteo, da’ tot cam p-acol’!

Astfel, un retardat din ăsta care nu ştie să facă nici măcar trebile pentru care-i plătit, găseşte pe siteurile de profil câte-o glumă expirată. Neapărat expirată, pentru că pe ălea noi nu le-nţelege şi are nevoie de vreo câţiva translatori. Genul de glume 9gag; care, după ce apare o glumă, îi spusă de milioane de ori, o ştie toată lumea şi nu mai râde nimeni la ea, o coafează într-o imagine să o înţeleagă şi retardaţii care n-au înţeles-o pân-atunci.

Ei, după ce o găseşte, râde şi el o oră de gluma tradusă, apoi îşi şterge saliva din colţu gurii, trage mucii înapoi în nas şi se apucă de treabă. Trebuie să scriu despre asta, lol, că-i tare. Îi exact ca gluma aia ‘knock-knock’, pe care-am înţeles-o abia după doi ani de engleză intensiv.

Astfel apar ştiri din astea:

Dar iată şi continuarea spectaculoasă:

Acu’ să-ntreb pe cine pizda mă-tii o dus mesaju’ în pragu’ divorţului? Să-ţi explic că îi un banc vechi, obosit şi expirat, transformat de un dude în glumă pe înţelesu’ retardaţilor? Rămâne cum am stabilit!

PîSî: de aici.

Disclaimer: autorul îşi cere scuze pentru eventualele erori de gen şi vă roagă să vă simţiţi liberi a înlocui draga mea cu dragul meu, retardată cu reardat ş.a.m.d, după caz. Mulţumesc!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

2 thoughts on “Draga mea, eşti retardată!”

Scrie un comentariu: