Dreptul la replică al tinerilor ‘paramilitari’ din Zimandu Nou

Domnule Angel Popescu,

nu te cunosc personal, nu știu cine ești, ce-ai realizat în viața asta și cu ce te ocupi în afara faptului că debitezi inepții mai mari decât dumitale din poziția de Președinte al Filialei Noua Dreaptă Arad.

Eu sunt unul dintre tinerii despre care susții că ai informații că s-ar antrena în tabere paramilitare din Ungaria pentru….ăăă pentru ce?, că se pare că nu știi (crede-mă, suntem mai puțin de zece persoane din Zimandu Nou care dețin și folosesc arme de airsoft, ne știm toți între noi, suntem prieteni buni, e o comună mică, am ști dacă ar mai fi și alții).

În numele acestui colectiv de pasionați ai unui sport care e legal atât în România cât și în celelalte state membre ale UE, te somez să completezi cu nume, prenume și sursa informațiilor pe care le deții, în caz contrar văzându-ne nevoiți să te acționăm în judecată, atât pe dumneata cât și organizația în numele căreia declari lucruri false și periculoase pentru a repara prejudiciul moral creat.

‘Seria de tineri’ despre care minți cu nerușinare sunt oameni cu joburi decente, majoritatea cu familii frumoase, liniștiți și care formează o mână de buni prieteni de orice etnie (numele meu e foarte românesc de altfel), cuprinși într-o comunitate mixtă româno-maghiară liniștită, prosperă și bine închegată.

‘Taberele paramilitare’ din Ungaria sunt de fapt evenimente sportive de talie europeană, organizate legal, la vedere, la care participă sportivi din toate țările, nu doar tineri din Zimandu Nou (și care se țin în toate țările europene, inclusiv România, oink, oink!). ‘Finanțarea’ acestor activități se face din propriul buzunar, un bilet la un asemenea eveniment putând să ajungă chiar la câteva sute de euro de persoană.

SRI, SIE și Parchetele din România (cred că) au treburi mult mai importante decât să umble după niște zăbăuci care se aleargă prin pădure cu niște arme de jucărie, lucru care nu se poate spune și despre tine, având în vedere că ai timp berechet să citești și să împrăștii pe Facebook toate bălăriile de pe cocoon și efemeride.

Știi, am auzit și eu că de fapt oamenii politici nu se adună pe la congrese și întruniri să vorbească despre viitorul țării, ci să discute despre cum să ajungă la guvernare ca să poată fura, da’ n-am vrut să zic nimic, până nu verific…ups.

Ca încheiere, te-aș ruga să retractezi ciuma aia de declarație și te anunț că am glumit cu acționarea în judecată, avem treburi mai importante de făcut, atât noi cât și judecătorii și oricum cred că ne-am bloca la faza aia cu discernământu’ acuzatului…

Aradon, Glasul Aradului, Actualități Arad, Live Arad, Napoca News și ceilalți vidanjori online, sunteți niște pete rușinoase de spermă pe pantalonii imaculați de curvă virgină a presei românești, am zis!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

6 thoughts on “Dreptul la replică al tinerilor ‘paramilitari’ din Zimandu Nou”

  1. Airsoft Carei e chiar din Carei ??? … nu m-as fi gandit !! …. fuckin’ retard “mouse” .. :-)))

  2. Ma bucur ca cei de la https://talentirosit.ro modereaza comenturile,

    Dar cum spune si mai sus : raspunsuri irosite.
    @ cat : pun pariu ca nici macar nu sti ce ii ala airsoft si ce inseamna lucrul in echipa, oricum nu ai dreptul sa ma faci retardat, fi fericit, bravo
    @ talentirosit.ro – ma simt foarte dezamagit pentru ca ati lasat un cititor sa jigneasca alt cititor.

  3. 1. arma – orice obiect sau dispozitiv a carui functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori imprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, in masura in care se regaseste in una dintre categoriile prevazute in anexa.

    6.1. arme si dispozitive de agrement – arme si dispozitive neletale, construite pe principii asemanatoare armelor care nu folosesc munitii, ce arunca proiectile nemetalice si sunt destinate a fi folosite atat in scop recreativ, cat si in cadrul competitiilor sportive; sunt incluse in aceasta categorie si arcurile;

    6.2. replici de arme tip airsoft – replici dupa arme si dispozitive militare reale, la scara 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe baza de gaz neiritant, construite pe principii asemanatoare armelor, care nu folosesc munitii, ce arunca proiectile nemetalice;

    ART. 5 Aspecte generale privind regimul armelor

    (4) Armele si dispozitivele neletale din categoria E din anexa pot fi detinute si, dupa caz, purtate si folosite de catre persoanele fizice si juridice, fara indeplinirea procedurilor de inregistrare sau autorizare, in conditiile prevazute de prezenta lege.

    ART. 58 Procurarea si instrainarea armelor neletale

    (10) Armele si dispozitivele neletale prevazute in categoria E din anexa pot fi procurate in Romania de orice persoana care a implinit varsta de 18 ani.

    ART. 61 Introducerea armelor neletale pe teritoriul Romaniei de catre straini

    (5) Armele si dispozitivele neletale prevazute in categoria E din anexa pot fi introduse in Romania fara restrictii de orice persoana care a implinit varsta de 18 ani, cu respectarea conditiilor prevazute de lege privind portul si folosirea acestora.

    ART. 64 Folosirea armelor utilitare si de agrement

    (4) Armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului si tirului sportiv pot fi folosite in spatii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau in spatii special amenajate sau semnalizate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor.

    (5) Sunt interzise portul si folosirea armelor sau dispozitivelor neletale prevazute la alin. (4) in locuri publice.

    (6) Armele sau dispozitivele neletale prevazute la alin. (1)-(4) pot fi transportate de la domiciliul, resedinta sau, dupa caz, locul de rezidenta al detinatorului la locul unde urmeaza sa se desfasoare activitatile pentru care sunt destinate numai daca acestea sunt tinute in husa, bagaj ori ambalaj si nu sunt incarcate cu munitie.

    ART. 115 Introducerea armelor si munitiilor pe teritoriul Romaniei

    (8) Armele si dispozitivele neletale din categoria E din anexa pot fi introduse in Romania fara restrictii.

    ART. 132 Contraventii

    Sunt considerate contraventii urmatoarele fapte:

    32. portul, folosirea si transportul armelor neletale utilitare si de agrement fara respectarea conditiilor prevazute la art. 64;

    ART. 133 Sanctiuni

    (1) Contraventiile prevazute la art. 132 se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

    d) cu amenda de la 2.001 lei la 5.000 lei, cele prevazute la pct. 11-13, 16-19, 25, 27, 30-32, 41 si 50.
    Concluzie. Chiar daca legea reglementeaza in clar replica de airsoft ca fiind o replica dupa o arma adevarata, conform definitiei armei, noi suntem posesori de arme, care sunt reglementate ca fiind replici de airsoft in categoria E dispozitive neletale. Practic replicile noastre sunt incadrate in 3 categorii:

    1. Arma

    2. Dispozitiv de agrement si neletal – vezi anexa E

    3. Replica de airsoft
    Ideea e ca avem de acum o mare responsabilitate cu privire la folosirea acestor replici, deoarece acestea intra in categoria generala de arme. Atat timp cat legea nu ne va obliga la permise sau alte dracii suntem ok.

    Replicile de airsoft pot fi instrainate sau achizitionate doar de persoane de peste 18 ani. Legea nu afecteaza folosirea replicilor de catre minori, ci doar instrainarea sau achizitionarea de catre persoane majore.
    Referitor la conditiile de folosire a replicilor de airsoft, legea distinge 3 conditii care NU sunt cumulative, respectiv:

    1. pot fi folosite in spatii delimitate care nu sunt accesibile publicului;

    2. in spatii special amenajate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor;

    3. semnalizate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor.
    Folosirea replicilor de airsoft in locurile publice
    Orice loc din tara asta, cu exceptia spatiilor private, reprezinta loc public, DAR daca se respecta una din conditiile mai sus mentionate e ok. Nu uitati, intotdeauna cand citesti un act normativ coroborezi articolele sau alineatele, acestea nu se citesc si se interpreteaza individual!!!

    In cazul in care nu sunt respectate conditiile de folosire a replicilor de airsoft se sanctioneaza cu contraventie intre 2001-5000 lei.

    Cam asta trebuia sa manance cei ce au publicat primul articol.

Scrie un comentariu: