Drumuri suprapuse

Al doilea model de succes propus de conducătorii noştri, după autostrada suspendată. Zice’se că prin 2009 firma Astaldi (Italia) a câştigat contractul de reparaţie al drumului naţional DN 79 Arad-Oradea. Perioada de construcţie era de 24 de luni, şi având în vedere că lucrările au ajuns la îmbucurătorul procent de aproximativ 10% într’un an jumate, vă cam daţi seama de şansele de reuşită în ultima jumate de an. Umblă vorba prin târg că firma ar fi fost amendată în repetate rânduri, totalul amenzilor însumând circa 4 mil lei. Bag de seamă că statu’ vrea să’şi recupereze banii daţi avans pe această cale.

Aproape înduioşători când vezi lucruri d’astea. La faţa locului lucrurile stau mult mai jalnic. De prin Noiembrie tot circul pe o porţiune de vreo 50 de kilometri a acestui drum, şi anume porţiunea Arad-Chişineu Criş. Se lucrează de zor la drumuri suprapuse. Da, cum citiţi, drumuri suprapuse. Dacă sunteţi needucaţi şi nu ştiţi cum vine asta vă explic eu: anu’ trecut, înainte de venirea iernii, băieţii ăştia au frezat un drum perfect valabil, şi anume o porţiune de aproximativ 3 km lângă localitatea Zimand Cuz. Drumul prezenta mici denivelări da’ era cu mult mai bun decât multe alte drumuri pe care încă nu le repară nime’. Au frezat drumu’ perfect valabil, au supraînălţat terasamentul cu circa 50 cm, au turnat asfalt. După o lună asfaltu’ nou era mai denivelat decât ăla pe care l’au înlocuit.

Drept urmare, prin martie au frezat asfaltu’, au scos terasamentu’ şi au asfaltat iar. Ăsta nu s’a stricat. Nu a avut timp, deoarece în mai puţin de o lună au revenit doreii şi zdrang! încă un strat de asfalt nou, peste celălalt. Partea frumoasă e că după cele trei asfaltări de succes (asemănătoare cu cele trei surse din jurnalism) au început să spargă asfaltul pentru că au uitat să renoveze podurile şi podeţele. După care presimt că mai urmează o asfaltare, aşa să fie treaba făcută bine.

Observaţi mai sus o fotografie a porţiunii de drum cu pricina. Motivu’ pentru care v’o prezint e ca să vă dovedesc cât de greşit am gândit înainte când am spus că nu avem drumuri. De exemplu aici avem aproximativ 9 km drum de cea mai bună calitate. Ce e drept, aceşti 9 km sunt comasaţi pe 3 drumuri suprapuse pe distanţa a 3 km. Iese calculu’, nu? Aşa că de azi nu mai vreau să mai aud plânsete că stăm prost la drumuri. Ştiu sigur că există mii de km de drumuri extraordinar de bune. Avem şi 1000 km de autostradă…5 autostrăzi suprapuse pe vre0 200 de km.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

Scrie un comentariu: