Eroi fără voie

Că tot vă povesteam eu cu ceva vreme în urmă ce înseamnă să fii militar românesc, iată că deşi nu doream, pe zi ce trece, în contextul unei ţări care nu e niciodată pregătită pentru nimic, se conturează tot mai cât de simplu e să devii erou fără voie în România.

Altfel spus, aţi observat cum bugetarii ăia graşi pe care îi ţineţi în spate au venit să vă scoată din case, să vă care apa din beci, să vă construiască diguri în faţa apelor şi alte activităţi din acestea neplăcute. Neplăcute nu din motive de lene sau silă, ci pentru că nu  e nimic plăcut în a te învârti printre oameni loviţi de asemenea tragedii.

Mai mult, azi s’a prăbuşit şi un avion cu militari ai trupelor speciale, un fel de SWAT românesc. Sunt doar două mărturii a lucrurilor în care constă meseria de militar. Până la întâmplările astea nefericite, nu am văzut să se fi stresat cineva totuşi pentru militari. Se stresau pentru pensionari, doctori, poliţişti, pompieri, etc. Nici un cuvânt însă despre militari, despre importanţa sau despre calitatea vieţii lor.

Militarii din trupele speciale sunt eroi şi în timpu’ vieţii. Viaţa lor de zi cu zi presupune paraşutări, scufundări, exerciţii antitero epuizante, misiuni interminabile în teatrele de operaţii NATO, ani de zile departe de familii şi de cei dragi.

Mulţi o să spuneţi că merită d.p.d.v. material, etc. NU MERITĂ! Solda medie a unui militar de genu’ pe care îl vedeţi cu asemenea ocazii  e de 8-900 de lei, iar până la 1400-1500 de lei sunt alocaţia de hrană (echivalentul bonurilor de masă la privat sau alte categorii de angajaţi), şi alte sporuri (de vechime, ş.a.). În teatrele de operaţii militarii români sunt cel mai prost plătiţi. Deşi nu e absolut obligatoriu cineva trebuie să meargă şi acolo, şi asta în baza acordului semnat cu NATO, care nu a acceptat Armata Română pentru meritele ei deosebite, ci pentru a’şi crea unităţi înaintate mai apropiate de ţările în care are interese economice (Irak, Afganistan), şi din nevoia de carne de tun ieftină, da’ asta e altă discuţie mai lungă.

Întorcându’ne la discuţia despre bani, după marea retezare a veniturilor vom pierde între 30 şi 40% prin măsurile coroborate ale guvernului. 25% din salarii şi din celelalte venituri, creşterea TVA, plus impozitarea sporurilor, care până acum  erau neimpozabile. Aşa că închipuiţi’vă câtă plăcere există în a îţi petrece zilele între oameni loviţi de soartă neştiind cu câţi bani trebuie să trăieşti de acum încolo.

Momentan, colegi de ai mei, bugetari graşi, construiesc diguri pentru salvarea Galaţiului de la dezastru, în timp ce civilii îi privesc de la terase. Îmi pare rău că nu pot fi alături de ei trupeşte, numai sufleteşte, şi asta pentru că sunt destul de departe, iar de la noi nu au fost detaşate trupe pentru asemenea activităţi. Aş fi mers bucuros, pentru că ăsta îmi e rolu’, să apăr cetăţenii de orice rău, nu neapărat de atacuri teroriste sau militare. Şi cred că orice militar ar fi bucuros să fie acolo să pună umărul, pentru că asta e una dintre situaţiile pentru care ne plătiţi.

În speranţa că am mai făcut puţină lumină în ceea ce presupune viaţa acestor bugetari graşi cu salarii nesimţite pe care îi vedeţi la televizor cu lopeţi în mână şi saci în spinare, vreau să adresez sincere condoleanţe familiilor celor ce au murit azi, regrete eterne, iar lor le doresc să se odihnească în pace, pentru că merită pe deplin.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

3 thoughts on “Eroi fără voie”

  1. “Daca ma’n rolati in razboi ma declar inapt
    Nu vreau sa mor erou intr-o tara de cacat”

    Romanii sunt oameni care nu merita sa fie ajutati! Asta pentru ca suntem lenesi, mincinosi, profitori, hoti, prosti si multe altele!

  2. Ai dreptate, dar pe lângă majoritatea care e aşa cum ai descris’o mai e şi o brumă de oameni harnici, culţi, la locul lor, care îşi câştigă traiul cinstit şi din a căror bani sunt ţinut eu să mă antrenez pentru exact situaţii de acest gen.

Scrie un comentariu: