Femeia şi oala

Gospodinele, adică femeile adevărate, au o relaţie specială cu oalele lor. Cred că – după haine şi pantofi – e al treilea capitol la care trebuie să dispună de o varietate cât mai mare de modele, culori şi mărimi. Pun pariu că, dacă intri în bucătăria unei gospodine adevărate şi îi ceri o oală de 5,23 litri, roşie, cu flori albe, mânere din plastic şi capac transparent cu mâner cromat, o scoate în 0,22 secunde (desigur, ştie unde se află; de maniera în care noi, bărbaţii, ştim unde ascundem pornu’ în calculator).

Cele mai multe oale, pe care gospodinele le cumpără şi le păstrează pe post de ‘acord stand-by de tip centură de siguranţă’, folosesc doar pe post de suport de praf. La fel cum pun pariu că ştiţi gagice care au pantofi noi nepurtaţi, vechi de ani de zile. De obicei, mâncarea se prepară – dacă se prepară – în maxim două-trei oale afumate şi hiper-uzate. Drept îi, cea mai bună mâncare se face în oale ‘rodate’ intensiv.

Însă punctul la care vreau să ajung e cumpăratu’ de oale. Data viitoare, când mai mergeţi prin magazine, priviţi cu atenţie doamnele care vor să cumpere oale. Cum le privesc, cum le ating, cum le verifică fiecare unghi, fiecare rotunjime (sau pătrăţime, după caz), fiecare curbă, raza de întoarcere a buzei, măsoară toleranţa capacului în locaş la nivelu’ micrometrilor şamd.

Cel mai tare moment, momentul culminant, orgasmul cumpărării unei oale, e atunci când femeia se uită în interioru’ ei. Nu e ca şi cum s-ar aştepta să găsească ceva într-o oală nouă… Nu, secretul e că ele penetrază interiorul oalei cu privirea; practic, fac dragoste mentală cu oala. Gestul imediat următor orgasmului mental cu oala vă poate spune dacă oala va fi cumpărată (privire/zâmbet calm, satisfăcut) sau nu (strâmbat din nas sau mai am una din asta acasă).

Ce voiam io de fapt să vă întreb, #fetelor: ce dracu’ vedeţi în oalele noi? (că da, vă uitaţi insistent şi îndelung în ele, check it!)

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

6 thoughts on “Femeia şi oala”

  1. Hahaha…asta da spirit de observatie. Pai cum ce vedem bre? Vedem si noi in fundu’ oalei cam ce vedeti voi in toate crucile magnetice ale vreunei surubelnite sau in jentile aluminate sau “otelate” sau de care-or fi ele ale masinii voastre !

  2. Nefiind gospodină de vocaţie, am doar 3-4 oale pe inventar şi nici nu arunc priviri lungi şi galeşe către oalele de pe rafturi. Dar m-am amuzat bine de tot la articolul ăsta.

Scrie un comentariu: