Guest post

Courtesy of Luisa Popa:

Nu pot să cred, acum în timp ce strâng lumânările că… nu s-a schimbat nimic. Nu pot să cred. Când am reînceput să vorbim? Acum o lună. Man, doare ca naiba. De ce l-am iertat? Nu pot să cred că sufăr din nou. Mi-a spus că vrea să îl ajut, era dezorientat. I-am zis că hainele sunt pe fotoliu şi i-am arătat direcţia spre uşă, spre “acasă”.

Cum pot să uit că defilau prin faţa mea, cum pot să uit satisfacţia din ochii lor în timp ce treceau pe lângă mine ca un cuplu fericit şi mulţumit?! Şi am rămas mai singură decât eram. Acum din nou mă izolez de cei dragi fiindcă… mi-e ruşine să mă uit în ochii lor. Doare. Doare tare. Cum dracu’ să dorm?!

Mimişorrr… vreau să stau în braţele taleee unde e bine şi cald… eşti prea bătrână să înţelegi, să mă înţelegi, să nu mă judeci, nu poţi? Mi-e frică de frig. Mi-e frică să stau singură.

Vreau să o iau de la capăt, fără traume, sinceră, zâmbitoare… adică… să fac cu altul ce am făcut cu el? It’s so fake. Majoritatea lucrurilor le-am făcut prima dată cu el. Şi le-am făcut fiindcă aşa simţeam, izvora din mine fericire şi impulsuri de năstruşnicie.

Nu mă mai recunosc. De unde ura asta? De unde impulsul ăsta de a fi mereu în defensivă? De unde izvorăsc manifestările fetei harnice, serioase şi responsabile, a fetei bune, sincere şi timide, a fetei rebele, a fetei uşuratice şi fucked up, a fetei sensibile, a fetei fluture, a fetei cocon, a fetei nonconformiste, a fetei neîngrijite, a fetei fiţoase? De ce nu pot să respir într-o stare constantă şi să fiu echilibrată?! De unde atâta haos?

Dacă aş fi echilibrată şi matură mi-aş rezolva multe probleme. Aş începe prin a o termina definitiv şi irevocabil cu Sorin.

Ştiu că mâine va fi mai bine. E trei. Mă trântesc pe covor. Sunt atât de singură… Oana e dincolo cu un iubitul ei N., Ela cu Alex, eu singură şi la pământ în camera asta sufocantă, în urletele apăsătoare ale conştiinţei mele.”

Mai multe fragmente găsiți aici: Anamnesisul unei amante de 17 ani. Enjoy!

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

4 thoughts on “Guest post”

  1. Incep sa cred ca uneori avem nevoie de o perceptie sapientiala a realitatii,translucidica.

Scrie un comentariu: