Hoţi de mare angajament

Am fost călcat de hoţi; aşa, un fel de cadou, de Valentin. Mă rog, nu eu, că acasă sunt dotat cu câine lătrător+bâtă de beizbol făcută la strung+topor şi alte ustensile. La magazin, zic. Probabil pe trendu’ pe care Tudor a fost călcat de hoţi de ziua lui.

Desigur, puteam chema poliţia, care cel mai probabil mi-ar fi dat o amendă pentru că n-am sistem de alarmă&shit şi mi-ar fi recomandat să mă duc la ei, dacă găsesc hoţu’, aşa că mai bine nu.

După criza de nervi ţinută, am trecut la constatarea pagubei. Ideea e că cretinii au impresia că banii se ţin în casa de marcat peste noapte. Dap, mi se pare logic. La fel de logic pe cât mi se pare să spargi un magazin cu produse preponderent alimentare. Îmi şi închipui hoţii îndesând în plase kilograme de cârnaţi afumat, caltaboş şi sticle cu ulei.

În afara ţigărilor dispărute (mai puţin decât fumez io într-o lună), a mai dispărut nişte mărunţiş de 10 bani (4-5 lei?) şi trei cartele SIM Cosmote gratuite. Ah, şi două sticle de coniac, că merg mai bine ţigările la un păhărel de vorbă. Bă’ da’ totuşi, să furi mărunţişu’? Acu’ ce mai dau rest la oameni? Şi oricum, să furi cartele gratuite e chiar epic.

Dacă vă interesează, am făcut profilul psihologic al infractorului:

– nu stă foarte bine la capitolu’ logică;

– aparent se pricepe foarte bine la uşi din PVC (a deschis-o uşor şi eficient, are o singură urmă de şurubelniţă pe toc – de fapt două, una e de acu’ vreo doi ani, imediat după ce am deschis magazinu’);

– nu are pretenţii la ţigări, fumează orice;

– bea coniac, orice marcă (a luat două sticle de mărci diferite);

– are telefon mobil, poate chiar mai multe;

– nu pleacă flămând la furat (nu cred că a furat mâncare, deşi nu pot spune sigur);

– e neglijent şi uită să închidă uşile, măcar aşa, de formă.

Dacă ştiţi pe cineva cu acest profil, vă rog să-mi trimiteţi un mail pe adresa de contact, mă mănâncă tare bâta de biezbol.

Lăsând gluma, mă interesează un sistem de supraveghere video şi eventual alarmă. Nu prea aş da banii pe un sistem dedicat (nu prea-mi vine să mai pozez o sumă de fire pe tavan şi pereţi), mă interesează mai degrabă nişte camere IP wireless şi eventual un NAS, ascuns bine pe undeva, să stochez imaginile.

Mă interesează mai ales dacă aveţi ceva de genu’ acasă, la birou sau la firmă: e greu de configurat şi cât e de eficient? E preferabil să cumpăr un kit gata pentru instalare?

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

6 thoughts on “Hoţi de mare angajament”

  1. Noi aveam paznic la firmă și mereu dispărea câte ceva, un fier, o sârmă, niscaiva neoane, tot felul de mărunțișuri a căror dispariție mai mult te enerva decât altminteri.
    Pe urmă ne-am pus camere peste tot și a trebuit să așteptăm vreo 4 zile până să dăm liber paznicului și să înceapă derularea contractului cu civitas. Însă camerele începuseră să înregistreze. Normal că așa am descoperit cum paznicul după ora 23 începea să-și aranjeze patul de dormit și nu mult după ora 23, 30 trăgea la aghioase. Apoi, dimineața la 6 fix se trezea (avea la el ceas deșteptător), băga câinele în cușcă, mătura repede și-și mai înghesuia în plasă ce avea omul nevoie: un bec, o șurubelniță uitată, ceva scoci etc. Nu-i spuse și lui nimeni că în timpul zilei noi am pus camere.
    acuma, dincolo de hazul situației, camerele(oricare ar fi tipul lor) nu te apără doar de hoții din afară. Nu pot să-ți recomand ceva anume, noi folosim ceva potrivit firmei noastre, asta îți pot recomanda.
    avem dvr networking H264 Pentaplex( 966lei), camere tip IR AVTECH (221lei/buc) plus restul de piese necesare punerii în funcțiune(nesemnificative în preț). La tine probabil că e destul una sau două camere și un calculator, habar nu am. eu ți-am spus asta doar ca să faci o comparație. însă, dacă ai luat această decizie e foarte bine. nouă cel mai mult ne-a plăcut când ne-a venit un control în vizită și „băjeții” s-au purtat exemplar. Erau tot timpul cu ochii pe camerele noastre. Ne-au întrebat dacă avem și sonorizare :))))

Scrie un comentariu: