Jurnal de copil ‘lăsat în urmă’

Am auzit de multe ori oameni plângându-se că ne pleacă tineretul din țară, că tinerii preferă să meargă să muncească în alte țări, de multe ori practicând o cu totul altă meserie decât aia pentru care au fost pregătiți și, de cele mai multe ori, practicând o meserie sub nivelul lor de cunoștințe și pregătire. Cei care pleacă peste granițe pentru a avea o viață mai bună și mai ales cei care lasă în urmă copii (în cele mai bune cazuri în grija rudelor, în cele mai rele, în grija străinilor sau chiar singuri) sunt adeseori judecați și blamați.

Din acest punct de vedere, mă consider un clișeu. Provin dintr-o familie mică, 2 copii (eu și o soră mai mare). Ai mei au făcut ce au putut cu ce au putut. Când nu s-a mai putut, mama a decis să plece în Italia. Aveam 14 ani. Sora a plecat la facultate în alt oraș iar eu am rămas cu tata. Am fost nevoită să învăț să gătesc, să fac curat, să calc, să fac toate treburile casei. Și le-am făcut timp de 4 ani până am plecat și eu la facultate.

O mare parte a copilăriei mele mi-a fost astfel furată. O învinuiesc pe mama? În niciun caz! Dimpotrivă, o respect și o admir! Trebuie să ai o forță incredibilă să-ți poți lăsa copii în țară (copii pe care îi iubești enorm) și să pleci într-o altă țară, fără a ști măcar limba. Nu o învinuiesc pentru că a făcut-o pentru noi. Datorită ei, sunt absolventă de facultate, datorită ei în toți anii ăștia mi-am permis să-mi plătesc studiile, cărțile, caietele, mi-am permis să-mi iau ce haine vreau, ce telefon vreau, mi-am permis să-mi umplu frigiderul cu tot ce vreau eu! La naiba mi-am permis să mă distrez, să merg în vacanță, să fac tot ce vreau eu! Datorită ei…am o ȘANSĂ!

Am auzit acum câțiva ani o femeie spunând: Decât să plec afară, mai bine mânânc mămăligă cu ceapă dar sunt în țara mea! Îmi apare un zâmbet ironic pe buze de fiecară dată când îmi aduc aminte. Draga mea, când ai să te vezi efectiv în situația de a mânca mămăligă cu ceapă pentru că altceva nu ai, îți garantez eu că în secunda 2 îți faci bagaju. Direcția? Oriunde iese banu! Eu sunt un caz fericit, mama a plecat pentru ca eu și sora mea să facem școală, dar sunt alții care pleacă pentru că efectiv nu au ce pune pe masă!

Gândiți-vă la asta înainte să mai blamați pe cineva care a plecat din țară!

A.M.

 

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

4 thoughts on “Jurnal de copil ‘lăsat în urmă’”

  1. Nimic mai adevarat.Asta e adevarul si ca de obicei foarte lucida si ancorata in realitate.

  2. Respectul meu si pt. tatal tau desi nu cunosc situatia ta Adriana. Nu e usor, barbat fiind, sa te inhami la a creste singur 2 fete de virsta ‘critica’…

Scrie un comentariu: