Ieri s-o jucat Iroselu’ cu catalogu de la Praktiker şi în timp ce adunam foile pe care el le rupea (sâc!), mi-or căzut ochii pe reclama asta:
Deci Măria, casieră, ne spune pe cuvânt de cercetaş că cu banii de pe-o zi de lucru şi-a pus gresie în baie. Mai la dreapta avem şi preţu’ gresiei, adică 12,99 lei/mp.
Dacă Maria are salariu 1000 de lei, înseamnă că leafa ei p-o zi e cel mult 50 de lei (cu aproximaţie). Cu banii ăştia îşi poate lua 3 mp de gresie şi vreo trei kile de adeziv, iar pentru ca reclama să fie credibilă ar trebui să ştie să-şi pună singură gresia.
Altfel, dacă are o baie de oameni normali (minim 10 mp), are nevoie de cel puţin 200 de lei doar pentru a cumpăra materialele necesare. Dacă ăsta ar fi salariu pe o zi, înseamnă că ia peste 4000 de lei pe lună.
Atunci se naşte întrebarea: Maria o avea mică (baia) sau era casieră la ANAF?