Nesimţirea şi jegu’ e dă bine, mo!

Conduceam liniştit de la servici către casă. La semaforu’ ăla de la autogară, despre care vă povesteam într’un articol mai vechi, ca de obicei, stăteau multe maşini aşteptând să treacă nime’. Se aprinde culoarea verde, se mişcă coloana, când să trec şi eu se face din nou roşu. Să stai de două ori la semafor într’un oraş cu 10.000 de locuitori şi două intersecţii, mi se pare un lucru absolut normal. Deschid geamurile întrucât în maşină era oarecare coceală, iar afară era ceva mai răcoros. Pe lângă coloană, pe partea dreaptă se strecoară un Passat variant albastru cu caroseria şifonată serios de posibilele peripeţii avute, sub capota căruia se auzea tuşind un motor diesel la care scârţâiau şi moştenitoarele curelelor.

În maşină, ascultând ceva vaiete pe care ei o consideră muzică, doi ţigani. Un el şi o ea. El cu ochelari de soare stil Matrix, ea cu batic şi dinţi de aur. Se potriveau ca nuca’n părete. De precizat că de pe banda din dreapta poţi face doar la dreapta spre autogară, deoarece imediat după intersecţie şi trecerea de pietoni începe o staţie de taxiuri care ocupă una din benzi. Bineînţeles că e plin de putrăgaiuri de şoferi care se strecoară pe banda din dreapta să fie primii, iar dacă cel de pe banda din stânga are o maşină cu motor mai leneş îi taie calea să treacă primii de semafor.

Ţiganu’ dă muzica mai încet, şi boscorodeşte la telefon. Cand cronometrul semaforului era pe la 8-9, turează motoru’ tuşitor să aud că e TDI, şi că o să’mi taie calea. Aici probabil e de vină şi aspectul mai docil al maşinii prietenei mele (Fiat Mareea Weekend), deşi are un motor destul de puternic (115 CP), iar când nu duce greutate suplimentară are o detentă destul de bună, fiind motor pe benzină. Deci ţiganu’ închide telefonu’ şi se pregăteşte să’mi taie faţa. Fără prea mult stres şi fără să forţez prea tare Frumoasa îl depăşesc cam cu jumătate de lungime de maşină, deşi plecase cu câţiva cm. avans. Frânează la câţiva metrii de un taxi, şi se încadrează în spatele meu vizibil iritat, unde alt şofer mai binevoitor, sau mai puţin pe fază lăsase loc.

Mergând mai departe în coloană, la celelalte treceri de pietoni nesemaforizate, slavă domnului, am fost nevoit să opresc fiindcă era oarecare aglomeraţie în oraş. Ţiganu’ iritat frâna la câţiva cm. în spatele meu, chipurile să mă sperie. Bineînţeles că a funcţionat precum ai da cu pumnu’n perete în speranţa de a’l doborî, eu fiind o fire foarte emotivă (not). În plus, Passat’u’ avea numere de Ungaria, şi având o vagă bănuială că numerele erau ori false, ori expirate, cum e la modă în cultura ţiganilor, nu cred că i’ar fi convenit să stea puţin de vorbă cu poliţiştii. Pe deasupra m’am şi amuzat teribil, acestea fiind faze de speriat şoferiţe virgine. Şoferiţele care măcar o dată în viaţă au văzut cum arată o pulă, nu mai au voie să se sperie de faze de genu’.

La trecerea de lângă spital şoferul din faţa mea, politicos, opreşte pentru a lăsa să treacă o băbuţă în baston, sperioasă şi lentă. Frânez şi eu, iar ţiganu’ iritat face un slalom depăşindu’ne pe noi pe linie dublă continuă, pe trecerea de pietoni, aproape să o lovească pe babă, se încadrează la limită să nu lovească un Papuc roşu care venea din sens opus, apoi depăşeşte altă maşină care semnaliza că face stânga la o intersecţie. Atunci am realizat de ce era aşa ondulată tabla pe Passat.

Trece faza, mă duc la Petrom să alimentez. De când s’a închis Lukoilu’, Petromu’ e singura benzinărie din Brad. Din trei pompe duble, mergeau doar două. Coadă mare. Mă aşez la coadă la o pompă. Pe partea cealaltă a aceleiaşi pompe, în avans cu o maşină, ţiganu’ iritat. În faţa lui, alt ţigan, prieten cu el. Boscorodesc, râd, alimentează lent, deşi la fiecare pompă erau cel puţin două maşini în aşteptare. Alimentează primu’ ţigan, apoi începe să alimenteze ţiganu’ iritat. Mă vede, îmi zâmbeşte pe sub mustaţă satisfăcut, semn că ‘m’a făcut’. Îi arunc şi eu o privire serioasă ca un cancer, semn că nu am apreciat manevra, ocazie cu care observ jegu’ care domnea pe hainele lui, care în Paleolitic fuseseră probabil albe.

Între timp vine rândul la pompă bătrânelului simpatic cu Dacie din faţa mea. Alimentează, intră înăuntru să plăteacă, aştept, aştept, aştept…toată lumea aştepta. Din magazin nu mai ieşea nime’. Iese moşu’ simpatic în final, trag lângă pompă, un angajat serviabil bagă benzină, iar eu intru să plătesc. Coadă mare. Din două casierii funcţiona doar una. O altă duduie servea cafele şi gustări calde. Casieria pseudofuncţiona. Adică casieru’ era acolo, da’ nu îşi putea face treaba. Motivu’? Era asediat de ţigani. Dialogul decurgea aşa:

– Dragă domnucule, aş vrea şi eu un sendviş cu şuncă, unu’ cu ficăţei, şi tu ce vrei fă?

– Io vreau de ăsta de aici!

– Doamnă, vă rog să nu puneţi mâna…vă serveşte colega cu mare plăcere, aici se plăteşte benzina şi alte produse, mâncare luaţi de la colega…

– Dah de ce nu eşti amabil cu noi domnucule, că şi noi suntem oameni, spuse ţiganu’ iritat, uitânde’se cu lehamite către coada de la cafele şi gustări calde la care nu avea chef să stea.

– Domnule, înţelegeţi că…

– Da’ te rugăm frumos domnişorâcule, nu ne trimite să stăm şi acolo la rând că uite pierde muierea, arătând către ţiganca cu dinţi de aur, care zâmbi binevoitor arătându’şi pe lângă dinţii de aur cariile de culoare apropiată.

– Bine, spuneţi’mi de care vreţi, se lăsă convins casierul scârbit de oamenii cu care avea a face. Coada stătea la cel puţin 2 metrii de ei. Puţeau oribil. Ceva parfum ieftin amestecat cu transpiraţie şi miros specific de ţigan. Mai stăm acolo vreo cinci minute în care s’a jucat un fel de ping-pong între casier şi ţigani, cu gustările pe care le vroiau, cât de tare să fie încălzite, şi cât trebuie să plătească. Asta în timp ce maşinile se adunau la coadă. După ce reuşesc să se desluşească, ţiganu’ iritat:

– Mulţumim dragă domnucule, duce’te’ar o ţigancă departe…până în pădure…să te violeze. Rânjind către asistenţă: – Nu i’am zis bine?

Lumea zămbeşte fâstâcită la el, se uită şi la mine, în speranţa de a găsi înţelegere, îi aplic aceeaşi privire, rece precum iceberg’u’ de care s’a buşit Titanicu’, după care se întoarce el oarecum descumpănit către ai lui. Plătesc, şi plec scârbit de atâta nesimţire şi jeg.

În concluzie, aş întreba, oare când va avea toată lumea curaj să înfrunte nesimţirea, tupeu’ şi jegu’ care tind să ne copleşească tot mai mult? Până când vom fi nişte oi docile care de bun simţ se vor îndoi după impertinenţa unor asemenea dejecţii umane?

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

12 thoughts on “Nesimţirea şi jegu’ e dă bine, mo!”

  1. Din punctul meu de vedere, desi pare inuman cred ca astfel de “dejectii umane” ar trebui duse in lagare de concentrare si gazate. Singurii tigani pe care ii stimez sunt olarii si lingurarii… Acestia muncesc pentru un ban cinstit!

  2. Crema de papuci neagra din ei! Nu mai bine era cand dormeau in carutele alea tip salon! Acu au case si sate numai ale lor..! Nu e bine sa doresti raul nimanui … dar astia…chiar merita…executati…

  3. Nesimtirea si jegu’ se aplica (cred) si la ceilalti mai putin colorati ! Hai sa fim seriosi si sa-i vedem pe toti cei care te inghesuie in autobuze cind navetezi la servici,pe toti cei care nu stiu sa spuna un simplu ‘multumesc’daca le faci un cit de mic favor….sau daca ar fi sa extindem povestea la nivel mediatic(si nu numai)hai sa-i vedem pe toti cei care apar pe sticla si ne vind gogoasele lor de mari lideri ai tarii !
    Iar eu as avea o propunere: sa comparam jegu’ si nesimtirea tiganilor cu cel al conducatorilor nostri !Si nu stiu zau cine ar fi in inferioritate!

  4. OZN – se vor schimba atunci când comportamentul lor va fi penalizat de toată lumea.
    TipulDinUmbră – Le am, şi aşa e normal, nu am de ce să zic mersi.
    Tabacaru Cristi – Mă refeream la ţigani, nu la rromi.
    Andrey Almasan – Sunt ţigani de toate culorile şi naţionalităţile.
    mala – am spus mai sus, a fi ţigan nu presupune neapărat să fii şi rrom.

  5. “Frânează la câţiva metrii”
    “Coada stătea la cel puţin 2 metrii”

    “Metrii” se scrie de fapt “metri”.

  6. Da, ştiu că aşa se scrie corect, da’ ţi se pare româneşte să scrii un ‘i’ şi să citeşti doi?

  7. Nu citeşti doi de “i”. Aşa pare că se aude, dar e doar felul în care românul are tentinţa să denatureze orice.

    La urma urmei, asta e gramatica limbii române (probabil ştii ca fiecare “i” din cuvinte ca şi “copii”, “copiii” îşi are rolul său şi explicaţia sa bine definită). Nu o poţi tu schimba (sau eu) doar pentru că ţi (mi) se pare ceva anormal.

    Oricum, mai anormal mi se pare să scrii “da'” şi să pronunţi “da” în loc de a scrie şi a citit “dar“. Ştii, nu e nimic “cul” în acest mod de a scrie.

    Cât despre.. citez “Da, ştiu că aşa se scrie corect”, dă-mi voie să am mari dubii în privinţa asta. De fapt, da, acum ştii. Acum.

    Zic şi eu.. 🙂

  8. Bine domnu’ Pruteanu, stau jos. Sunt sigur că şi tu ştii că atunci când foloseşti diacritice, le foloseşti peste tot, nu opţional. Am zis că ştiu, nu că am greşit acolo intenţionat, chiar nu observasem până nu ai apărut tu, drag justiţiar gramatic al Internetului. De asemenea sunt sigur că ştii şi că românii în vorbire folosesc forma scurtă a unor cuvinte, mai ales a unor substantive articulate cu articol hotărât, probabil din lene, iar semnul convenţional pentru a marca această formă scurtă a cuvintelor este un apostrof. Că e ‘cul’, sau nu, depinde de cititor, da’ oricum e puţin mai ‘cul’ decât să cauţi greşeli gramaticale ‘pă net’ să le corectezi.

  9. Faptul că am ratat câteva diacritice a fost din neatenţie. Recitind prima mea frază am mai observat o greşeală: am scris “tentinţa”. Rectific: “tendinţa”. 🙂

    Greşelile nu le-am căutat, mi-au sărit în ochi la prima citire. Îmi place blogul şi am considerat că ar fi păcat ca astfel de amănunte să păteze imaginea de ansamblu. Scuze pentru faptul că am deranjat.

    De altfel, un articol interesant, mi-a plăcut.

  10. La fel nici eu nu sunt de vină că din neatenţie am ţinut mai mult apăsată tasta ‘i’, pentru că aşa a calculat mintea mea, de altfel sclipitoare când e vorba de chestii interesante precum femeile şi berea, da’ puţin mai leneşă când e vorba de gramatică.

Scrie un comentariu: