Nu mai pot cu Soroș!

‘Cine-i Soroș ăsta și ce vrea cu noi’, m-am tot întrebat în ultima vreme, mai ales de când a început campania electorală. N-am reușit în perioada asta să citesc vreo știre sau vreo postare despre politică fără să dau de Soroș. Am făcut și greșeala să-mi dau cu părerea de vreo două ori, în sensul că mi se pare că PSD, PNL și ceilalți vechea gardă politică și-au cam dat examenele în ultimii 26 de ani, deci ar fi timpul să mai votăm și altceva.

Trădătorule, soroșistule, spălatule pe creier, slugă soroșistă; sunt doar câteva apelative cu care m-am îmbogățit după ce am avut tupeul să spun că nu prea e bine să votăm aceiași corupți și incompetenți. Așa că am zis să văd și eu cine-i Soroș ăsta și de ce m-a spălat pe creier și m-a făcut sluga lui, că un motiv trebuie să aibă.

Soroș e o piesă foarte misterioasă. Adică nici nu prea înțeleg ce vrea cu România. Ca un nespecialist, am crezut că are niște interese economice, ca orice alt bogătan. Dar nu, e ceva mai adânc și misterios, știu anti-soroșiștii! Și există două variante mari și late: vrea să ne distrugă sau să ne cumpere.

În oricare dintre ele, cum zice Eftimie, Soroș îi cel mai incompetent dușman al poporului român! Ori, ca să ne umflăm în pene, om fi noi prea greu de doborât? Vorbim totuși de omul care a băgat Marea Britanie în recesiune jucând ping-pong cu lira sterlină. Adică, plm, dacă vrea să distrugă România, cam cât de greu i-ar fi să atace tentativa aia a noastră de bursă sau să devalorizeze leu’?

Nu că ar fi nevoie să facă el ceva, eu dacă aș fi în locu lui și aș vrea să distrug România aș lăsa-o fix așa cum e, în mâna comuniștilor de rit nou, se ocupă ei de tot. În privința cumpăratului, nu știu ce să zic, omul e cam sărac, n-are bani decât PIB-u’ României pe mai bine de două luni, deci nu cred că-și permite să mituiască niște politicieni de pe la noi, care se corup pe caltaboși și pălincă.

Serios, dacă aveți impresia că avem mulți politicieni care ar rezista unei mite bine plasate de unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, sunteți dincolo de orice naivitate – după care, desigur, am juca toți după cum ar cânta el.

Faza asta e ca puctu’ culminant din filmele proaste de acțiune cu Jean Schwarzenegger Stallone, când băiatu’ rău îl prinde e erou’ nost’ și în loc să-i înfigă un glonț în țeastă, lucru logic – după ce a alergat tot filmu’ după el, îi pregătește o capcană complexă în care-l lasă să moară, nu înainte de a-i povesti ultimele detalii neelucidate din film. Altfel, cam asta am înțeles eu până acum din campanie:

program_electoral_psd_alde

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

Scrie un comentariu: