O mână de ajutor!

Poate pentru că suntem părinţi prospeţi, io şi nievasta irosită am fost impresionaţi de cazul Luciei. Pe scurt, micuţa s-a născut fără o mânuţă, lucru de care oricum va fi marcată toată viaţa; pentru că singura ei şansă la o copilărie şi viaţă cât de cât normale sunt multe procedee şi proteze, lucruri prin care nu ar trebui să treacă nici un copil.

Problema e că aceste proteze sunt foarte scumpe, dacă ne raportăm la un salariu românesc. Ştim deja că statul e preocupat să trimită la tratamente doar celebrităţile, aşa că de anonimi trebuie să ne ocupăm noi, cum putem.

Donaţi, scrieţi, daţi un share pe Facebook sau orice, să ajutăm un copil cu care soarta a fost mult prea crudă, înainte să aibă ocazia să greşească cu ceva. Vă mulţumesc!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

5 thoughts on “O mână de ajutor!”

  1. Am avut si eu in scoala generala o colega cu aceeasi problema, dar atunci nu auzise nimeni(sau probabil nu auzisem eu-si oricum nu isi permitea) de proteze. Imi place ca ai subliniat faptul ca toti scriu doar despre vedete. Sa scriem noi despre ai nostri!

  2. Noi putem sa o ajutam pe mamica cu hainute pentru fetita, noi desigur. Da-mi un semn pe Ym daca este cazul.

Scrie un comentariu: