Pledoaria mea

Cu vreo două săptămâni în urmă am primit o invitaţie la o adunare a unei biserici baptiste de pe lângă Arad. Iniţial am vrut să onorez invitaţia şi să pregătesc un discurs care ar fi conţinut mare parte din ideile prezentate aici. Motivul pentru care nu m’am dus este că mi’am dat seama cât de limitaţi sunt aceşti oameni, şi am considerat de cuvinţă să’i las să creadă ce doresc ei, pentru că, cel puţin unei părţi din ei, le’aş fi zdruncinat serios credinţa.

Încep prin a vă mărturisi că în urmă cu aproximativ un an am descoperit un grup semiateu care se apropie cel mai mult de convingreile mele spirituale. Grupul se numeşte Zeitgeist, iar ideologia sa este, în principiu ‘scopul de a începe o tranziţie globală pentru un design nou social si durabil numit Economia Bazata pe Resurse’.

În cadrul primului film documentar realizat de activiştii acestei mişcări se vorbeşte foarte mult despre religie. Pe dovezi clare, juste şi nu pe poveşti din Biblie sau transmise pe cale orală de la o generaţie la alta. Astfel este demonstrat că religia creştină este derivată din religiile antice egiptene şi orientale. ‘Cea mai frumoasă poveste spusă vreodată’, sau Noul Testament este, de fapt, o copie fidelă a vechii religii egiptene bazată pe cultul soarelui.

Horus, Zeul-Soare, în care egiptenii credeau acum aproximativ 5000 de ani (cu 3000 de ani înainte de Hristos) are o poveste minunată de spus, redată printr’o serie de mituri alegorice care relevă mişcările Soarelui pe cer: Horus, care înseamnă lumină avea un duşman numit Set (întuneric). S’a născut pe 25 Decembrie din fecioara Isis Maria, naşterea lui a fost însoţită de apariţia unei stele în Est, urmărită de trei regi. La 12 ani era un copil minune învăţător. La 30 de ani a fost botezat de Anap, apoi şi’a început lucrarea. A avut 12 discipoli cu care a călătorit peste tot, şi a înfăptuit miracole precum mersul pe apă şi vindecarea bolnavilor. Mai era numit şi ‘Adevărul, Lumina, Fiul ales al Domnului, mielul Domnului, Bunul Păstor’. Trădat de un discipol, Typhoon, a fost crucificat, îngropat, iar după trei zile a înviat.

Acest Horus a influenţat ulterior foarte multe dintre religiile lumii, şi aşa s’a ajuns la o pleiadă de semizei care au aproximativ aceleaşi lucruri în comun: naşterea dintr’o fecioară pe 25 decembrie, însoţită de o stea care apare în est şi este urmărită de trei regi, cei 12 discipoli, minunile, moartea şi învierea după trei zile.

Dacă analizăm din Biblie viaţa şi faptele lui Isus constatăm că: s’a născut dintr’o fecioară, Maria, pe 25 Decembrie, naşterea lui a fost însoţită de apariţia unei stele în est, urmată de cei trei regi, la 12 ani era învăţător, la 30 de ani a fost botezat, după care şi’a început lucrarea. A avut 12 discipoli cu care a colindat lumea, a înfăptuit minuni precum mersul pe apă şi vindecarea bolnavilor, a fost trădat de Iuda, crucificat, şi a înviat după trei zile. O asemănare destul de şocantă, nu?

Motivul acestor mituri este pur astrologic: se spune că steaua din est este Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopţii, care în ziua de 24 Decembrie se aliniază cu cele trei stele mai strălucitoare din Centura lui Orion, care sunt denumite încă din antichitate ‘Cei Trei Regi’. Formând o săgeată cu corpul format din cele trei stele şi vărful în Sirius, aceasta indică locul în care răsare soarele pe 25 Decembrie dimineaţa. De aici ‘cei trei regi au urmărit steaua din est pantru a localiza locul în care s’a născut Isus’ (Lumina Lumii). Locul naşterii, Bethleem, care înseamnă Casa Pâinii, se presupune a fi o referire la constelaţia Virgo (Fecioara din zodiac), care este de multe ori reprezentată printr’o fecioară care ţine nişte spice de grâu (Fecioara reprezantând lunile de recoltă August şi Septembrie).

Motivul morţii şi învierii deupă trei zile este dat de solstiţiul de iarnă care are loc pe 22 Decembrie, când lumina soarelui ţine cel mai puţin şi avem parte de cea mai scurtă zi din an. Timp de trei zile soarele se mai deplasează spre emisfera sudică imperceptibil (în imediata vecinătate a Crucii Sudului, o constelaţie cu patru stele mai strălucitoare care unite formează o cruce), apoi îşi reîncepe călătoria spre emisfera nordică, pe 25 Decembrie (naşterea lui Isus, remember?), prevestind zile mai lungi şi mai calde. De aici ‘Fiul a murit pe cruce, doar pentru a învia şi a aduce salvarea lumii’ (de precizat aici că toamna când plantele se uscau, venea frigul şi întunericul era comparată cu moartea de către antici, iar primăvara era considerată aducătoare de viaţă, întrucât vremea se încălzea iar plantele şi culturile renăşteau).

Mişcarea Zeitgeist nu este una complet ateică pentru că nu neagă existenţa unui Dumnezeu, unei divinităţi cu puteri supranaturale pe care nu le putem înţelege, ci mai degrabă este adepta ideii că ‘E posibil să existe un Dumnezeu, dar nu aşa cum îl cunosc (sau vor unii să îl cunoască) oamenii’.

Revenind la oile noastre, adică la motivul pentru care am scris acest articol, am dezvoltat o discuţie aprinsă cu respectabila doamnă care îmi adresase invitaţia cu pricina. Am întrebat’o politicos dacă îmi poate aduce alte dovezi decât minunatele poveşti din Biblie că Dumnezeu este aşa cum spun ei. Bineînţeles că nu a putut, dar mi’a precizat multele momente când Dumnezeu a ajutat’o: când a fost bolnavă, când a avut probleme financiare, etc. Am întrebat’o din nou respectuos dacă atunci când era bolnavă a fost la doctor şi mi’a spus că da, deci vindecarea a survenit datorită cunoştinţelor unui om ca noi, nu a unei forţe nevăzute.

Mi’a mai spus de asemenea că la biserica lor vin oameni pe care ei îi numesc prooroci prin intermediul cărora Dumnezeu le vorbeşte oamenilor. Aşa că inevitabil am întrebat ce i’a spus ei, spre exemplu. Mi’a povestit că iniţial ei nu ii transmisese nimic Domnul, dar apoi s’a rugat să’i spună şi ei ceva, iar când s’a ridicat să plece proorocul a oprit’o şi i’a spus să nu îşi facă griji că Domnul va avea grijă de sănătatea ei, şi se va face bine, treaba asta petrecându’se pe când era bolnavă. Întrebând despre ce proorocea celorlalţi oameni, mi’a precizat că tot despre probleme, celor noi să meargă pe drumul ales, ş.a.m.d.

Când am auzit aceste lucruri mi’am dat seama cât de limitaţi sunt unii oameni, şi cât de departe poate merge manipularea psihologică a maselor. Să luăm spre exemplu comunitatea care foloseşte acest site din orice postură. Presupunând că într-o zi ne’am întâlni toţi într’o încăpere. Şi eu aş lua pe rând câte unu’ dintre voi şi i’aş spune, spre exemplu Mădălinei, pentru că e nouă: ‘Ai pornit pe un drum bun, continuă şi în ciuda greutăţilor vei obţine ce îţi doreşti…’ nu ar fi de părere că ‘ăsta ştie ceva’? Sau aş putea spune la unu’ oarecare dintre voi ‘Nu’ţi fă griji despre problema aia, Domnul te va ajuta să treci peste ea’. Este practic imposibil să găseşti un om într’un anumit moment în care să nu aibă nici o problemă de rezolvat pe cap. Astfel, el gândindu’se la cea mai mare problemă a lui mă transform instantaneu în prooroc deşi nu am făcut decât să individualizez o temă generală.

Mai mult, într’o masă de oameni unde se află persoane de toate vârstele, cam cât de greu mi’ar fi să aleg un om de peste 60 de ani la întâmplare să’i vorbesc despre probleme de sănătate, ştiind că e din nou imposibil să găsesc un om la vârsta asta sănătos tun? Şi mai departe, după cum mărturisise femeia respectivă proorocul îi vorbise doar când s’a ridicat să plece, ea având ceva probleme cu artrita, fiind în pericol de a i se amputa un picior, şi chiar în zi de azi şchiopătează vizibil!

Concluzia este că religiile din ziua de azi au un mesaj destul de clar şi precis: ‘Crezi ce spunem noi şi nu gândi pentru tine, de asta ne ocupăm noi!’. Ele au convins majoritatea umanităţii că există un om invizibil în cer care a dat zece porunci pe care dacă le încalci vei arde în iad… Astea toate de la un Dumnezeu care este atotputernic, iubitor şi perfect, dar are continuu nevoie de bani.

Şi pentru a demonstra cum până şi Creştinismul şi Biblia se autocontrazic, se spune că Dumnezeu este atotputernic şi perfect, dragostea şi mila lui nu au margini. Atunci mă întreb: dacă este atotputernic şi perfect, iubitor şi milos, de ce nu îl stârpeşte pe Satan pentru vecie? De ce nu ne dă măcar un semn că există să putem fi mai încrezători? Având în vedere că ‘toate există întru Domnul, şi nimic nu poate fi în afara lui’, unde e dragostea şi perfecţiunea când un om omoară alt om? Când un copil moare la două zile după naştere? Unde e dreptatea divină într’un viol?

Alte întrebări de baraj: De ce unele triburi încă sălbatice care păstrează datini şi obiceiuri străvechi de mii de ani nu au habar despre Dumnezeu? De ce nici un istoric cunoscut nu a scris nimic despre Isus acum 2000 de ani? Învierea unui om şi vindecarea miraculoasă a unor bolnavi nu era destul de interesantă pe vremurile acelea? Dacă Dumnezeu este întruchiparea binelui, a perfecţiunii, a iubirii, de ce întru Dânsul se întâmplă atrocităţi de genul inchiziţiei, holocaustului, celui de’al doilea Război Mondial, etc? Pentru că toate sunt întru Domnul, şi nimic nu poate fi în afara Lui, după cum spune Biblia şi Creştinismul…

În încheiere întreb: Dumnezeu este aşa cum îl cunoşti?

P.S. Primul film al mişcării Zeitgeist , pentru o mai largă dezbatere a unor probleme economice, sociale, politice şi spirituale.

Site’ul oficial Zeitgeist România.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

11 thoughts on “Pledoaria mea”

  1. “există un om invizibil în cer care a dat zece porunci pe care dacă le încalci vei arde în iad… Astea toate de la un Dumnezeu care este atotputernic, iubitor şi perfect, dar are continuu nevoie de bani.” RIP George Carlin 🙂

  2. Numai cei fara carte pot sa creada aberatiile din Zeitgeist. Si ti-o spun eu, care ma am cu egiptenii mai bine decat cu romanii. Studiul e mai important decat filmele.

    Horus nu era zeul Soare. Saracii egipteni aveau vreo 2 zei, care indeplineau aceasta functie: Ra (devenit Amon-Ra in timpul Regatului Nou) si Aton, acesta fiind energia binefacatoare degajata de soare si ajunsa pe pamant. Horus era initial un zeu minor, adoptat rapid de faraoni datorita caracterului sau razboinic si (cred eu) faptului ca acest cult nu capatase caracterul inchis si static al celorlalti zei (Ra, Ptah, Amun).

    Horus nu era fiul unei fecioare. Voi ajunge mai tarziu la motivul pentru care s-a ajuns la ipoteza aia; deocamdata trebuie sa arat ca in toate vechile legende egiptene, Horus era fiul lui Osiris si Isis, dar si nepot al lui Seth, dusmanul si fratele tatalui sau. Mitul acesta ascundea de fapt istoria unificarii prin razboi a celor doua regate predinastice egiptene: Horus ii reprezenta pe cei din Delta, mai albi, semiti, mai civilizati; Set pe cei din amontele Nilului, negroizi. Cand Narmer cucereste sudul, impune cultul lui Horus pretutindeni.

    Deoarece cultul lui era mai nou, si figura lui a capatat transformari. In perioada Amarna (adica domnia lui Akhenaton), a inceput potretizarea lui oficiala in calitate de copil. Daca vrei, in felul lui Heracles din tinerete (ucigas de serpi/crocodili, protejat al zeilor etc.). Insa nu avem cunostinta de nicio poveste asemanatoare vietii lui Iisus INAINTE de anul 1 al erei noastre.

    Cum a aparut totusi varianta Horus=Iisus? Well, e o poveste interesanta ce are de-a face cu o chestie draga crestinilor timpurii, si anume adaptarea vechilor culte la cele crestine. Mircea Eliade e obsedat de aceasta practica si pe buna dreptate. De-exemplu, adoptarea zilei de 25 decembrie: nu a fost acceptata pt ca ar fi existat un alt zeu asemanator lui Iisus nascut atunci, ci pentru ca era o sarbatoare draga intregului Orient Apropiat, asa ca era logic sa o legi de Iisus. A convinge un egiptean de validitatea credintei in Iisus insemna si sa-l convingi ca a trece de la vechile credinte la cele noi nu e o mare chestie: coptii egipteni au adaptat povestea lui Horus ca sa semene cu Noul Testament, cerandu-le astfel concetatenilor lor doar sa-i schimbe numele zeului, din Horus in Iisus. Dar repet, nu exista nicio mentiune documentara despre acest fapt inainte de nasterea lui Iisus. Desi ataca din toate partile religia crestinilor, Celsus (care scrie o carte polemica celebra a epocii) nu mentioneaza nimic de genul asta.

  3. Explicatiile astronomice sunt penibile. De fapt pana in secolul IV, nu exista o zi clara pentru nasterea lui Iisus. Erau zeci de opinii contrare pana cand s-a ajuns, in cadrul unui conciliu, la un numitor comun. Iar explicatia nu tinea de miscarea sferelor, ci de adaptarea vechilor sarbatori pagane (asa cum si bisericile isi gasisera loc in vechile temple grecesti si romane).

    Existenta celor trei magi e iarasi irelevanta, daca luam filmul Zeitgeist. Are de-a face cu vechile profetii biblice (in fapt evanghelistul Matei e obsedat in a demonstra ca existenta si viata lui Iisus au fost prezise in detaliu in Vechiul Testament).

    Ok, sa trecem la alt capitol. Te intrebi “De ce nici un istoric cunoscut nu a scris nimic despre Isus acum 2000 de ani”? Sper ca glumesti. In primul rand, sunt sigur ca nu ai citit nimic de Tacitus sau Suetonius. In al doilea rand, nu ai dreptate. Iisus si miscarea crestina sunt mentionati de 4 autori antici, traitori in secolul I e.n.: Flavius Iosephus, Tacitus, Suetonius si Plinius cel Tanar. De la inceput apar caracterele fundamentale ale religiei timpurii: Iisus, miscare clandestina, discipoli sarantoci, frica autoritatilor romane. Nu apare nimic despre cum miscarea ar fi de fapt una filosofico-mistica, ce copiaza cultul egiptean…

    “Dacă Dumnezeu este întruchiparea binelui, a perfecţiunii, a iubirii, de ce întru Dânsul se întâmplă atrocităţi de genul inchiziţiei, holocaustului, celui de’al doilea Război Mondial, etc”. Ai auzit de conceptul de free will, adicatelea pe romaneste liberul arbitru? De aia… Iarasi vad confuzii intre Dumnezeu si religie. Nu stiu prea bine ce e Dumnezeu si probabil ca nu am capacitatea suficienta pentru a-l defini. Religia e facuta de oameni care au impresia ca au aceasta capacitate. N-are legatura cu adevarul…

  4. Ca sa inchei:

    Ma amuza oamenii care cred ca au convingeri spirituale. Nu ai convingeri spirituale. Un astfel de om ar cauta adevarul, indiferent daca ii place sau nu. Tu doar cauti cadre care sa se potriveasca ideilor tale preconcepute. Esti ca antisemitul care citeste Protocoalele Sionului si exclama: “Da, au dreptate, acum mi-am dat seama”. Nu, stiai de asta de la bun inceput, dar ca orice individ cautator de mediocritate, iti place sa dai impresia de adancime spirituala.

    Eu pot sa-ti spun ca acum 10 ani eram mai ateu decat tine. Si cand spun mai ateu inseamna ca incercam sa-i conving si pe altii. Citeam ca dementul si prindeam doar ce mi se potrivea propriei gandiri; restul era dat la gunoiul memoriei. A fost nevoie de un moment special si mi-am dat seama ca nu stiu nimic de fapt, ca prelucrarea subiectiva a informatiilor ascunde de fapt prejudecati, si nu adevarul. Am devenit crestin? Nu cred, nu vizitez biserici, nu respect sarbatori sau sfinti. Dar am renuntat la ateismul idiot, dovada de egocentrism si ignoranta.

    Nu as fi intervenit aici daca nu vedeam un ateu care incearca sa demonstreze cu probe de care nu are habar ca dreptatea e de partea lui. Daca filmul Zeitgeist il inlocuia pe Horus cu Heracles (clar mai asemanator cu Iisus), ai fi scris la fel de pasionat despre el. Bine, asta nu e doar problema ateilor, ci si a credinciosilor: s-au obisnuit sa vada lumea cu ochii prejudecatii ca nu ar accepta sa o vada altfel, chit ca intr-un fel s-ar demonstra validitatea credintelor lor. Ca sa dau un exemplu, daca maine s-ar reintoarce Iisus si ar fi negroid, toti albii xenofobi ar arunca in el cu pietre.

  5. @Oannes – posibil sa ai dreptate. Recunosc ca nu sunt cunoscator al istoriei antice si e foarte posibil sa ai dreptate. Insa te pronunti prematur asupra cunostintelor mele. Daca recitesti cu atentie, vei observa ca nu am afirmat niciunde ca mi’am gasit crezul in miscarea Zeitgeist, sau ca as avea impresia ca au descoperit ei adevarul pur, doar ca e o ideologie mult mai apropiata mie decat altele, asta si d.p.d.v. politico-social,nu numai religios. Daca m’am facut gresit inteles, imi cer scuze. De fapt ceea ce am incercat sa transmit este ca Biblia, luata de crestini ca adevarul absolut este doar o colectie de mituri si povesti antice adaptate. Si nici eu nu am avut pretentia ca stiu cine e Dumnezeu, am spus doar ca mi’e greu sa cred ca e asa cum spun crestinii.

  6. Pai fa diferentieri bazate pe calitatea dovezilor, nu pe calitatea celor care le prezinta. Iisus istoric e altceva decat Iisus Dumnezeu si clar altceva decat conceptul universal de Dumnezeu.

    Hai sa-ti dau un exemplu usor de tot. Se face mare caz ca Copernicus a demonstrat ca Pamantul nu e in centrul universului, ci Soarele e acolo. Ca a infirmat ceva in care nenorocitii de teologi credeau cu tarie. In momentul asta, dupa nivelul nostru de cunostinte, nu exista un centru obiectiv al Universului dar exista unul subiectiv: si anume noi. De ce spun asta? Pentru ca Universul observabil (deci existent) formeaza o sfera in centrul careia e Pamantul, adica observatorul. Deci cretinii aia de teologi aveau dreptate, desi acest adevar trebuia scos de sub imperiul propriilor prejudecati.

    Eu admir miscarea Zeitgeist din punctul de vedere al noii arhitectonici urbane si felului optim de utilizare a resurselor. E ceva demonstrabil, logic, perfect ca o axioma matematica. Nu m-as duce insa la arhitectul meu sa-mi indice si in ce sa cred.

  7. Nu ma pricep la religiile egiptene, dar am cateva corecturi sa-ti fac 🙂
    1. tu te documentezi pentru un articol dintr-un film???? De-aia se si cheama “film”, ca e fictiune, nu realitate 100%
    2. daca ai alte surse mai serioase, spune-ne si noua 🙂
    3. intrebarea aia cum ca de ce D-zeu ii permite lui Satana sa existe pe pamant daca El ne iubeste asa tare i-am pus-o profei de religie in generala. Raspunsul primit: fara rau, nu am aprecia binele
    4. fiecare e liber sa creada. tu chiar iti bati capul cu toti religiosii? 🙂

  8. @Moto_lady miscarea Zeitgeist nu e doar ‘un film’, e ceva mult mai complex, aici am prezentat doar cateva elemente din viziunea lor despre spiritualitate. Dupa numele articolului nu cred ca e nevoie de documentatii, sunt doar pareri proprii, nu am pretentia ca cineva sa creada ca mine, nici eu nu cred chiar tot ce se prezinta in documentarele lor, dar asta e alta poveste, dupa cum spuneai fiecare e liber sa creada.
    @Oannes nu ma duc la nimeni sa’mi indice ce sa cred pana nu ma convinge ca a descoperit adevarul absolut. Articolul se referea la Biblie, singura dovada pe care se bazeaza religia crestina,m mai exact despre credibilitatea ei. Cat despre optimizarea utilizarii resurselor se stie ca doar ideile sunt perfecte, nu si oamenii, iar daca prin absurd ar ajunge cineva sa aplice ideologia lor economico-sociala, tot ar scartai ceva, intrucat ‘puterea absoluta corupe in mod absolut’.

  9. Ia si te uita la asta :
    http://www.youtube.com/watch?v=GYNmFQkHBaE
    si continua sa vezi toate clipurile, pana la 12.

    Si cand spui : “Unde e dreptatea divină într’un viol?” iti spun ca daca nu ar fi asa, tu si eu si toti nu am mai putea fi cu adevarat liberi. Astfel, daca Dumnezeu “ar interveni” de fiecare data, lumea in care traim nu ar mai fi asa cum o stim – libera.
    E foarte usor sa tinzi catre idealuri fara a cunoaste ca pentru acestea trebuie sa muncesti cu adevarat.
    Mai pe romaneste : nu mai visa cai verzi pe pereti
    Si inca ceva. Daca iei drept ca referinta o biserica baptista si explicatiile unei babe care din credinta se simte mai bine cu sanatatea, atunci nu cunosti cu nimic din ceea ce reprezinta cu adevarat spiritualitatea.
    Astfel, pareri pot fi exprimate de oricine insa daca acestea pleaca din nestiinta, atunci acestea sunt egale cu 0.

Scrie un comentariu: