Postare de musafir: mesaj din ceruri

Continuăm seria postărilor de musafiri săptămânale; întrucât nici săptămâna asta nu am primit nimic pe mail, l-am rugat pe Dumnezeu să scrie o postare de musafir la mine pe blog.

Dragii mei fii,

încep această postare prin a vă mărturisi că abia aştept să vă ia fiu-miu ălalalt, adică dracu’, satana, lucifer sau cum îi mai spuneţi voi (adevărul e că îl cheamă Vasilică după numele de botez)!

V-am privit cu multă compasiune când i-aţi bătut cuie în mâini la fiu-miu ăsta, care ieşise puţin pe pământ la joacă şi se pierdu p-acol… Fain spectacol, bravi copii! Nu, să nu credeţi că îs sadic sau ceva, m-am uitat şi io aşa cum vă uitaţi voi la ştirile de la ora cinci.

Apoi v-aţi măcelărit între voi în numele meu. Dap, cruciadele şi inchiziţia au fost exemple de smerenie şi iubire faţă de aproape, exact după cum v-am învăţat eu.

Umblă vorba că aş fi scris eu o carte pe care trebuie să o citiţi şi să o respectaţi cu sfinţenie. Voi sunteţi proşti? Cine îs io, Clawell, să scriu atâta? De fapt io mi-am pierdut orice speranţă în voi de când i-am dat lu’ trogloditu’ ăla de Adam o planetă şi o femeie să le conducă şi să aibă grijă de ele. Şi el ce-mi face? Se ia după femeie! Dacă-i dădeam un harem? Păi îşi lua bătaie zilnic de la femei!

Acum, când mai am timp, iau câte un castron de popcorn şi mă uit la voi ca la Beny Hill Show. Mai ales de când o venit aici la noi iSteve şi ne-o adus nişte aipeduri mişto, e o plăcere să văd cum vă scăldaţi zilnic în propriu’ căcat.

Mai umblă printre voi un fel de cod cu zece reguli pe care nu trebuie să le încalci, altfel se întâmplă nasoale. Prostii, dacă era aşa îl puneam pe Vasilică să vă ia pe toţi ăia care încălcaţi regulile alea! Vasilică, ia-i! 😛

Şi mai aveţi povestea aia cu Apocalipsa: cu animale modificate genetic, ploi de foc, cutremure şi din alea. Păi de ce aş distruge io frumuseţe de planetă doar ca să scap de voi? Nu mai bine vă trimit câte-un infarct la fiecare şi gata?

Că tot veni vorba de planetă: v-am făcut cadou una faină. Singurul lucru de care sunteţi siguri e că viaţa voastră depinde de ea. Şi voi v-aţi ocupat constant să o bombardaţi cu bombe atomice, să o umpleţi de gunoi, să-i distrugeţi atmosfera şi să-i secaţi resursele. Şi-amu vă uitaţi unii la alţii, ridicaţi din umeri şi vă miraţi că muriţi de cancer şi foame. Proşti copii!

Închei prin a vă spune că nu cred că o să schimbaţi ceva destul de repede, aşa că abia apuc să văd cum ardeţi toţi în iad foarte curând. De fapt, cred că-i mai uşor să mut iadu’ pe pământ, decât să vă duc pe voi acolo. De fapt, cred că-i mai uşor să nu fac nimic, că vă ocupaţi voi singuri să vă transformaţi mica planetă într-un iad mai nasol decât al meu. Pe curând!

Să nu uitaţi că mâine începe Săptămâna Pământului, da? Să faceţi şi voi ceva fapte mişto, poate mă mai gândesc să vă mai păsuiesc!

P.S. Nu mai pierdeţi timpu’ cu rugăciuni! Asta îi o scuză slabă şi o metodă să fii leneş; stai, te rogi şi aştepţi minuni. Puneţi mâna pe treabă că îl trimit pe Vasilică pe voi numadiecât!

Cu drag, Dumnezeu, CEO la Rai.
Contact: www.înrai.com
Pentru rugăciuni: rugăciuni@înrai.com
Pentru satanişti: vasilică@înrai.com
Pentru colaborări şi proiecte: dumnezeu@înrai.com

Aştept în continuare postările voastre de musafiri pe adresa de mail!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

19 thoughts on “Postare de musafir: mesaj din ceruri”

  1. nu stiu cum sa fac.la fiecare articol pe care il scri primul meu gand este :extraordinar,foarte frumos,foarte bine.nu pot lasa asemenea comentarii la fiecare postare.asa ca scrie si tu articole banale,fara idei proprii si fara atatea ironii.

  2. Un ascet isi dedica toata viata lui D-zeu, traind in pustiu, hranindu-se cu radacini, toate cu gandul la rasplata din Viata de Apoi pentru viata sa de pe Pamant. Vine si fericita zi in care moare (dupa atatea radacini zi de zi, era de asteptat). Urca frumos pe tunel, trece de lumina, ajunge la poarta Raiului, unde Sf. Petre statea cu ceaslovu-n fata. Da sa intre in Rai, sigur pe el. Sf. Petre ii bareaza drumul:
    – Stai sefule, incotro?
    – Pai, in Rai. Eu sunt ascetul Senie.
    – Pai, hai sa verificam ce zice ceaslovul.
    Cauta Sf. Petre la sectiunea “Asceti” – Senie… Senie… Nu, n-am nici un Senie la “Asceti”.
    – Cum n-aveti nici un Senie? Cauta la sfinti.
    – Senie… Senie… Nu, nu-i nici un Senie nici la “Sfinti”.
    Ascetul, din ce in ce mai agitat si enervat:
    – Cauta la “Mucenici”, la “Credinciosi cu merite deosebite”, la mama ma-sii. Trebuie sa fiu undeva acolo!
    Sf. Petre cauta prin tot ceaslovu… Nimic. Senie daramat…
    – Toata viata pierduta… Am mancat la radacini de mi-a venit rau, mi-am dedicat toata viata lui D-zeu… Pentru ce?!
    Sf. Petre il ia impaciuitor de dupa umeri si ii zice.
    – Mai, vezi norisorul ala de acolo. Ala mic, alb si pufos?
    – Da, spune Senie printre hohote de plans.
    – Zambeste, esti la Camera Ascunsa !

  3. Una dintre cele mai bune postari citite aici… iar acum sa-l astept pe Vasilica, poate fac o tabla cu el ori altceva..

  4. @cris, cică se pricepe mai bine la ‘popa prostu’ pe dezbrăcate’ 😀
    @vienela sigur, în fiecare săptămână primim un musafir care vrea să scrie aici…

  5. Doo condiţii cruciale: să ajungă postarea pe mailu’ meu de la contact şi să-mi placă despre ea.

  6. Pfff, ai dreptate, normal ca la “popa prostu'”, popa-i ciudos ca nu-i si el printre “nemuritori”.

  7. :)) de fapt am vrut să scriu ‘popa prostu’ pe pedepse’ da’ din cauza că din grabă… 😛

  8. Cred ca Vasilica al tau s-a suparat pe ceva si v-a trimis in spam. Ma intrebam eu cu mare mirare si confuzie de ce nu mai vin notificatiile de la talentele irosite..

Scrie un comentariu: