Povestea lor

Eram doar un copil. Tu trebuia să știi mai bine!, îi spusese cu șiroaie de lacrimi pe obraz. Regreta cuvintele astea încă din clipa în care le spusese deși credea cu fiecare fibră a ființei ei în ele. Și el le regreta, ea era un copil acum 6 ani când se cunoscuseră ei și era un copil și acum și cu toate astea, ea începuse relația, ea o ținuse și ea o încheiase. A început relația cu entuziasmul unui copil ce fuge spre un carusel fără să știe ce va trăi și fără măcar să-i pese. El nu avusese forța să o oprească și pentru asta ea îl considera vinovat De ce nu a știut mai bine?.Și el se considera vinovat și numai el știa de câte ori a vrut să pună punct dar, zâmbetul ei pur și simplu nu-i dăduse voie.

Inelul ei era aruncat undeva în stradă în timpul unei cerți în care el făcuse o criză de nervi. Ea avea darul ăsta, de a-l aduce în pragul disperării, știa exact ce să-i zică. Nu apucase să i-l dea, ea îl refuzase dinainte de a fi oferit, nu suporta gândul unei căsnicii dar acum aproape că îl voia, măcar să-l vadă, să-l pună pe deget și apoi să-l păstreze într-o cutie, undeva într-un dulap cu alte amintiri dragi ei. Astfel, ar fi avut dovada că cineva, cândva a vrut-o, a iubit-o. Deși uneori trăia cu senzația că nu avea nevoie de nimeni, în adâncul sufletului ei știa că fațada asta de femeie puternică era doar masca care o ajuta să-și păstreze o iluzie a fericirii și că de fapt, își dorea iubire. Îi era frică și o știa, îi era frică să se lase iubită, să se lase să fie fericită. Iar el…el nu era pentru ea deși o iubea cum nu o mai iubise nimeni, deși era singura relație adevărată din viața ei.

Inelul ăla fusese pentru ea și acum probabil că cineva îl va găsi și va sta pe alt deget. Aproape că le dorea nefericire cuplului ce va folosi inelul, pentru că era inelul ei, trebuia să fie la ea și nimeni nu avea voie să aibe ce era al ei.

Dar deocamdată ea nu voia să se gândească la asta ci, să se bucure de clipele cu el, deocamdată era fericită. Povestea lor era departe de a fi terminată și ea avea o singură nedumerire: Să-i ceară un inel pe care să-l păstreze ca pe cea mai scumpă amintire?

TO BE CONTINUED…

A.M.

Author: Adriana Macovei

Modestia nu mă caracterizează. Și de ce ar face-o? Oamenii care fac pe modeștii, de obicei, cerșesc complimente. Eu nu am nevoie de complimente. Știu cine sunt și cine vreau să ajung. Cei care mă citesc știu și ei.

8 thoughts on “Povestea lor”

  1. Sa inteleg ca e compozitie proprie?
    Nu ar fi sunat mai bine “dupa o cearta” in loc de “in timpul unei certi”? Nu stiu…suna cam naspa.

  2. Pentru ca ma bucur si nu ma bucur. Ma bucur ca am intuit ce e in spatele unei ‘masti’ si nu ma bucur pt. ca am intuit. De aceea am sperat ca peste ceva timp, poate se vor schimba lucrurile.

Scrie un comentariu: