Poveşti ceferiste

Banc

Un rus şi-un român povesteau. Rusu’, să se laude cu imensitatea Rusiei:

– Ştii, în ţara mea poţi merge cu trenu’ două săptămâni şi nu ajungi la capăt! Românu:

– Nu fi supărat, şi la noi trenurile merg la fel de prost!

Am citit azi articolu’ mucegauilui şi mi-am adus aminte de o fază de prin tinereţile mele demult apuse, de pe vremea când ceferistu’ ciocănar bătea de 999 de ori în roţile trenului şi tot i se părea că nu-i de-ajuns!

Poveste:

Se făcea că transportam o chestie care ocupa un vagon şi mai aveam un vagon în care stăteam io cu ceilalţi trei colegi. Chestie care nu putea fi legată de un tren de persoane, aşa că mergeam din triaj în triaj aşteptând să se formeze un marfar care mergea spre unde mergeam noi. Plecasem asiguraţi că staţi liniştiţi băieţi, în două zile sunteţi înapoi şi aveţi un vagon de locuit cu condiţii beton.

Vagonu’ de locuit beton era o carcasă de tablă (şi afară erau doar temperaturi de +38) pe patru roţi care nu mai avea pereţi interiori între budă (care budă era o gaură în podea), sala de mese, dormitor şi geamuri. Prin a unşpea zi din cele două iniţiale, în triaju’ de la Arad:

– Domnu’, nu vă supăraţi, când plecăm de aici? Cheferistu’ ocoş:

– La patru jumate, domnu’!

Pe la cinci:

– Domnu’, aţi zis că plecăm la patru jumate, deja îi cinci ceasu’!

– Da, ştiţi, trebuia să plecaţi la patru jumate, da’ o plecat ăla cu locomotiva.

– Adică care ăla?

– Mecanicu’ domnu’, cum care ăla?

– Cum o plecat, unde o plecat?

– Nu ştiu, vine el mai târziu şi plecaţi…

– Da’ nu vă supăraţi, îi locomotiva lu maică-sa? O plecat el aşa…unde? La o bere?

– Hai domnu’, nu mai faceţi mişto…are el ceva treabă, dacă o plecat…

Apare mecanicu’ cu locomotiva lu’ maică-sa pe la şapte jumate, leagă vagoanele, haoleu! Nu putem pleca, după cum zice un nene ceferist-responsabil-cu-frânele:

– Nu se poate domnu’, trebuie ca ultimele trei vagoane să frâneze!

– Cum, ultimele trei? Că avem numa’ două…

– Corect, asta zic, nu puteţi pleca!

– Păi pun io frână cu picioru’ în loc de un vagon!

– Neh neh, nu merge, trebuie aviz special să plecaţi.

– Şi cine dă avizu’?

– Păi eu, că eu mă ocup cu frânele!

– Păi dă-ne!

– Neh, nu vă dau.

Se mai afătuiesc ceferiştii între ei şi mai leagă un vagon gol, care să fie responsabil doar cu frânatu’.

– Eh, acum puteţi pleca, zice el victorios!

– Da’ băieţi, zice mecanicu’ din locomotiva lu’ maică-sa, plecăm şi nu ne mai oprim pân la Brad, în patru ore ni-s acolo!

– Perfect, zic io.

Peste juma’ de oră stăteam în mijlocu’ câmpului, în soare şi ne uitam în depărtare.

– Aţi zis că nu ne mai oprim pân’ la Brad…

– Da, da’ amu’ aşteptăm acceleratu’ de nu-ştiu-unde-plm să treacă…

Pe la unu’ noaptea:

– Nu vă supraţi, o trecut acceleratu’?

– Sigur, da’ acum aşteptăm mecanicu’!

– Păi iar o plecat? Că locomotiva lu’ maică-sa-i aici!

– Păi o plecat acasă, că stă aici, aproape şi acu aşteptăm să vină mecanicu’ din schimbu’ de dimineaţă.

– Da-i unu’ noaptea!

– Tocmai, de aia, el intră numa’ dimineaţă…

– Şi până dimineaţă cine mere cu trenu’?

– Păi nimeni, cine să meargă?

– Păi nu ştiu, dacă e un schimb de dimineaţă, nu-i şi unu’ de noapte?

– Ba da, de noapte era ăla care o mers acasă, că stă aproape, să nu se mai întoarcă de la Brad dimineaţă…

– !?

Morala îi să vă angajaţi mecanici la CFR, dacă aveţi posibilitatea…

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

4 thoughts on “Poveşti ceferiste”

  1. Lasand la o parte povestea de mai sus, exceptionala apropo, vreau sa te intreb daca ai calatorit vreodata intr-o locomotiva! Eu da! De vreo 30 de ori! Pe tot felul de rute!

    Senzatia nu o poate egala nici un alt mijloc de transport! La o viteza de 80 ai un feeling greu de ignorat! Sa vezi tu totul in fata, sa controlezi 9 vagoane pline de calatori sau peste 40 de vagoane de marfa cu motorina, cereale, lemn, scandura, tunuri de razboi si containere….Prea frumos!

Scrie un comentariu: