Poveşti de spus la gura sobei

Desigur, nu se mai poartă, că amu îi punem odraslei laptopu-n braţe, să se uite la pokemoni. Via Mala am aflat o poveste extraordinară. Povestea a patru români şi-un câine, care la începutul secolului XX au acceptat o provocare nebunească şi-au plecat într-o expediţie unică până-n ziua de azi; dacă n-ar exista dovezi că s-a-ntâmplat, am crede că izvorăşte din imaginaţia unui scriitor genial.

Provocarea, lansată în 1908, consta în parcurgerea a 100.000 de kilometri în jurul lumii, pe jos, cu surse proprii de finanţare. Deşi în concurs s-au înscris peste 200 de temerari, singurul traseu viabil şi acceptat de Touring Club de France, organizatorul concursului, este cel al românilor Dumitru Dan, Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu.

La baza hotărârii lor stă şi considerentul financiar, cei 100.000 de franci puşi la bătaie, dar şi cel turistic – nu era tocmai uşor să vezi lumea pe atunci. Mai mult, dacă românii vor cunoaşte lumea, atunci şi lumea va cunoaşte românii au spus ei şi au hotărât să poarte mereu opinci şi costum naţional şi să-şi câştige banii necesari expediţiei cântând şi dansând cântece şi jocuri populare româneşti.

Dintre toţi, doar Dumitru Dan reuşeşte să termine călătoria (ceilalţi trei mor pe traseu), în 1923 – după ce a luat şi o pauză forţată din cauza războiului. A fost declarat campion mondial şi trecut în cartea recordurilor Guiness în 1985. Premiul câştigat mai valora doar 8% din cât valora atunci când a fost propus. Povestea, mai pe larg, poate fi citită aici, n-are rost să o mai repet şi eu.

Totuşi, se pare că multe detalii au fost pierdute, informaţiile sunt destul de amestecate. Nu spune nimeni dacă mai există jurnalul lui Dumitru Dan, cel care ar putea spune povestea completă.

Ecranizarea aventurii celor patru români cred că ar face din Indiana Jones un fel de ucenic, mai ales pentru că e adevărată; dar regizorii români sunt ocupaţi cu numere, melci, dealuri şi alte manele melodramatice. Comuniştii îl preţuiau pe Dumitru Dan şi îl duceau în faţa elevilor, să le povestească aventurile lui în jurul lumii. Noi l-am uitat.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

7 thoughts on “Poveşti de spus la gura sobei”

  1. E asa cum spui, Florine. Informatiile-s amestecate, documentele, multe pierdute insa…ramine ideea care a stat in spatele aventurii acestor oameni. Tinind cont de conditiile de calatorie ale acelor ani eu cred ca nimeni din ziua de azi nu s-ar incumeta sa refaca acelasi traseu. Poate cu mijloacele tehnologice de azi, da.
    M-am intrebat la un moment dat, ca si tine de altfel, daca toata povestea asta nu-i o facatura, insa, multimea de amanunte verificate mi-au zis altceva.
    Multam pt. tot.

  2. Prin anii 1964,elev fiind ,am corespondat cu Dumitru Dan,care mi-a raspuns la toate scrisorile. Cand eram in liceu cadrele didactice din comuna mea natala l-au invitat la o intalnire cu elevii scolii. Mi-a povestit sora mea ca si-a amintit si a intrebat de mine,dovedind o extraordinara memorie.Buzoianul Dumitru Dan ,prin performanta si modestia sa,este un exemplu demn de urmat. Si nu este o poveste ! Sunt zeci de kilograme de documente ,fiindca pe unde a calatorit Dumitru Dan a adunat documente doveditoare.Nu stiu daca dupa revolutie s-a facut vreun muzeu sau casa memoriala…

  3. Nu stiu unde gaseste Mala atatea povesti interesante.
    Sunt uluita de nestiinta romanilor in legatura cu un asemenea subiect.
    Plec la ea, sa aflu amanunte.

Scrie un comentariu: