Procurorii, referendumul şi ţăranii – chestii legale

Dezinformarea de pe unele televiziuni de ştiri a ajuns la un nivel extrem de ridicat în ceea ce priveşte referendumul şi cercetarea infracţiunilor privitoare la votul multiplu sau la alte fapte în legătură cu votul. De aceea, fără urmă de ironie, cred că ar fi necesare câteva lămuriri. De la jurnaliştii care blamează activitatea procurorilor n-o să le primim. În mod absolut bizar nici parchetele n-au venit cu explicaţii.

În primul rând ar fi de spus că potrivit Codului de procedură penală faptul că procurorii au încercat să audieze sau au audiat oamenii din satele patriei la domiciliul lor este perfect legal. Articolul 74 spune că martorii pot fi audiaţi acolo unde se află, dacă se găsesc în imposibilitate de a se deplasa. Potrivit articolului 175, anterior pot fi citaţi chiar şi prin notă telefonică.

Biblia îşi are şi ea rostul. Articolul 85 prevede că jurământul se depune cu mâna pe Biblie sau pe cruce. Se pot face şi excepţii, în funcţie de opţiunea martorului. Şi în fine, articolul 83 stipulează că ”Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora arătate în citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei”.

Acum parcă totul pare puţin diferit, mai ales dacă privim lucrurile obiectiv şi nu mai auzim cuvinte de tipul ”abuz”, ”procurorii lui Băsescu” sau ”procuratură”. Apropo, cine naiba mai foloseşte termenul ăsta?! Procurorii îşi desfăşoară activitatea la parchet. Numai cei cu amintiri frumoase de pe vremea regimului comunist mai sunt în stare să vorbească de procuratură.

Scrie un comentariu: