Renate Weber, eurodeputat PNL răspunde:

(în urmă cu o săptămână am trimis un mail tuturor europarlamentarilor în care mi-am exprimat adâncul dezacord cu privire la adoptarea ACTA. Mail la care în decurs de o săptămână am primit un singur răspuns, de la doamna/domnişoara Weber care mi-a demonstrat că ştie cu ce se mănâncă ACTA – spre deosebire de Boc – şi este la sentimentul majorităţii românilor utilizatori de internet)

Buna ziua,

Va multumesc pentru mesaj. In Parlamentul European au fost multe voci care si-au exprimat ingrijorarea cu privire la continutul ACTA si am fost in permanenta una din acele voci – in martie 2010 am avut o prima rezolutie aprobata de plen, pe aceasta tema – in care, de altfel, ceream transparenta in negocieri si solicitam Comisiei „o evaluare a impactului aplicarii ACTA asupra drepturilor fundamentale si protectiei datelor, asupra eforturilor intreprinse in prezent de UE pentru a armoniza masurile menite sa asigure respectarea dreptului de proprietate intelectuala si asupra comertului electronic, inainte ca UE sa isi dea acordul asupra unui text consolidat de tratat ACTA, precum si sa consulte la timp Parlamentul cu privire la rezultatele acestei evaluari”

http://bit.ly/zwhrLC

Tot in 2010 am semnat, alaturi de aproape 400 de alti colegi eurodeputati, o declaratie scrisa in care semnalam lipsa de transparenta a modului in care se lucra la ACTA si anumite aspecte foarte ingrijoratoare:

http://bit.ly/xVVX0V

Iar spre finalul anului 2010 am initiat, impreuna cu colegi din grupul meu politic ALDE, dar si din grupul socialistilor sau al Verzilor europeni, o noua rezolutie pe aceasta tema – printre initiatori aflandu-se inclusiv raportorul ACTA, Kader Arif, care a demisionat zilele trecute, acuzand lipsa de transparenta si faptul ca recomandarile Parlamentului din rezolutii nu au fost luate in seama:

http://bit.ly/wYh2Df

Nu mi-am schimbat punctul de vedere din 2010 si pana acum.

Si, in mod constant, de cand am fost aleasa in Parlamentul European, in diferitele rapoarte si rezolutii care au fost votate, am fost si sunt in favoarea libertatii internetului si, in acelasi timp, am luptat pentru protejarea vietii private.

Cu prietenie,

Renate Weber

Vă mulţumesc pentru răspuns!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

1 thought on “Renate Weber, eurodeputat PNL răspunde:”

Scrie un comentariu: