“Revoluţia mogulilor” de la Iaşi, de Ziua Unirii, sub ochii lunetiştilor lui Băsescu FOTO

S-a scris mult despre ziua unirii de la Iaşi, despre cei care au participat în calitate de reprezentanţi ai statului sau ai diferitelor partide politice. S-a vorbit şi despre măsuri de securitate fără precedent, dar cam totul s-a bazat pe simple zvonuri sau speculaţii. Unii spuneau, spre exemplu, că în Piaţa Unirii, locul unde au avut loc manifestările, oamenii care au avut acces au fost aleşi de SPP. Alţii au dezbătut despre huiduielile care aduceau, mai degrabă, a zumzet. Nimeni n-a venit, totuşi, cu o dovadă cât de cât palpabilă, credibilă. Ziarul de Iaşi prezintă astăzi, pe larg, informaţii şi fotografii surpriză (subsemnatul autor) de la vizita preşedintelui României de la Iaşi, din 24 ianuarie. Articolul complet îl puteţi citi aici.

Se pare, astfel, că toate forţele de securitate, pază şi protecţie desfăşurate pentru a păstra calmul şi a asigura securitatea întâiului om de stat s-au aflat în stare de alertă ridicată-cod portocaliu. Câteva sute de poliţişti şi jandarmi s-au aflat pe stradă, mulţi dintre ei în civil. De asemenea, un număr necunoscut de agenţi ai serviciilor secrete s-au pierdut în mulţime. Niciuna dintre măsuri nu echivalează însă cu lunetiştii postaţi pe clădirile din jurul platoului Unirii. Personal nu-mi amintesc să fi citit despre ei sau să-i fi văzut de la vizitele lui G. W. Bush şi Joe Biden la Bucureşti încoace. În situaţia dată ne punem întrebarea dacă s-au temut cu adevărat cei însărcinaţi cu paza şi protecţia preşedintelui de o reacţie violentă a oamenilor? Şi-a pierdut preşedintele încrederea în poporul mult iubit?

2 thoughts on ““Revoluţia mogulilor” de la Iaşi, de Ziua Unirii, sub ochii lunetiştilor lui Băsescu FOTO”

  1. Bai Druck Luft esti cumva unul care-l pupa-n fund pe Basescu si te plateste pt. asta,daca te-as vedea in fata mea te-as scuipa intre ochi,cum de ai atata tupeu?tu nu vezi ce se intampla in tara,pupincurist ce esti,ai merita manjit de rahat pe toata fata

Scrie un comentariu: