România nu-i a mea, nici a voastră…

Am plagiat puţin (mai mult) în titlu, da’ trebuie să mă ascultaţi cu atenţie: noi, cei care suntem în stare să citim rândurile astea suntem nişte oameni rataţi. Suntem nişte animale de sacrificiu, cobai sau cum reţi voi, şi e puţin probabil să prindem o Românie mai bună – înainte de-a fi cărunţi şi a o aştepta pe doamna cu coasa…

Dar noi putem alege dacă sacrificiul nostru este în van sau va conta; adică putem trece prin viaţă ca gâsca prin lac, putem să ne băgăm instrumentele şi să plecăm în ţările calde sau putem să punem un umăr pentru ieşirea treptată a ţării din cercul vicios de mediocritate în care se învârte.

Înainte de a rezolva o problemă, trebuie să o (re)cunoaştem. Adevărul e că nu suntem o naţie minunată. Avem câteva elite, avem şi destule uscături. Avem oameni inteligenţi şi proşti patologici. Avem resurse, avem şi politicieni care să le vândă. Avem frumuseţi, avem şi oameni care să le-ngroape! Pentru orice lucru pozitiv putem găsi unu’ negativ, care-l anulează, deci suntem o ţară (sub)mediocră.

De ziua României, trebuie să ne gândim la lucrurile pe care i le-am putea face cadou, să fie mâine o Românie mai frumoasă şi mai bună decât azi. Păi, putem începe prin a plăti nişte impozite, a ne spăla mai des şi a citi câte o carte. Am putea continua prin a oferi ţării nişte copii educaţi, manieraţi şi harnici, nu nişte leneşi proşti şi aroganţi, bolnavi de impresia că ‘li se cuvine’ orice, mai ales să facă parte din Generaţia Plicti.

La bătrâneţuri am putea încerca să mai şi producem ceva, decât să aşteptăm toată ziua poştaru’ cu pensia. Ştiu, pare crud ce spun, da’ n-aş fi scris chestia asta dacă omul care mi-a reparat în toamnă instalaţia de încălzire din casă n-ar fi fost pensionar. Nu l-am auzit să se plângă de oboseală, boli, bani sau pensie, da’ a făcut în patru zile vreo 200 de euro, făcând o chestie nu foarte grea, da’ la care eu nu mă pricepez…

Am putea merge să votăm sau, dacă nu ne plac candidaţii de anu’ ăsta, să protestăm până-i trimitem pe toţi acasă. Nu prea avem chef să facem treaba asta, pentru c-ar trebui să punem alţi oameni în locu’ lor. Şi dacă ar fi români, e foarte posibil să fie hoţi, corupţi, mincinoşi şi demagogi. Am putea face multe lucruri, dacă nu am fi bolnavi de lene.

Aşa că azi, de ziua României, eu îmi propun să nu (mai) fiu un fanfaron îngâmfat, ci să-i promit că mâine voi fi puţin mai harnic decât azi. Şi că-i voi oferi (cel puţin) un urmaş educat, deştept şi cel puţin la fel de bun ca mine!, aşa să-mi ajute orice divinitate conduce acest Univers!

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

6 thoughts on “România nu-i a mea, nici a voastră…”

  1. cât adevăr grăiești! adopt poziția ta și atât cât pot voi continua să promovez cultura, munca și realizările personale prin efort propriu si cinstit! La mulți ani România!

  2. Parcă nu recunosc acest blog; claritate în exprimare, măsură a realității 🙂 Le zici bine (și cu alte link-uri de aprofundare a subiectului – nice!). Rămâne să te trag de mânecă cu un ”href” aici, atunci când heitărești în neștire.

  3. Nu toti cei iesiti la pensie sunt capabili sa mai munceasca. Unii abia isi mai tarasc picioarele de colo, colo. De preferat ar fi ca tinerii sa se inghesuie la munca.

  4. Sa mori tu ca te tii de cuvant:)=eu îmi propun să nu (mai) fiu un fanfaron îngâmfat, ci să-i promit că mâine voi fi puţin mai harnic decât azi. =

Scrie un comentariu: