Românii… (parodie-pamflet)

Românii…
Unii-s candidaţi, iar alţii votează,
Unii pun ştampila, alţii anulează,
Unii vând voturile, iar alţii le cumpără,
Unii le negociază, alţii le răscumpără.

Românii…
Unii comentează, iar alţii aberează,
Unii analizează, iar alţii plagiază,
Unii trădează, alţii şochează,
Unii blufează, sabotează ori nici măcar nu contează.

Românii…
Unii iau şpagă, iar alţii o refuză,
Unii cer mai mult, iar alţii acuză,
Unii au pile, cunoştinţe, relaţii,
Alţii se bat în inflaţii
Şi-o dată-n patru ani cu pumnu-n piept
Pe dig la inundaţii.

Românii…
Unii luptă pe baricade, iar alţii în piscine,
Unii mai rezistă cu speranţe de mai bine,
Iar alţii de clachează, în lume emigrează,
Iar în suflet mai păstrează
De la-ntâi a doişpea pân’ la bobotează
Un patriotism ocazional,
Ipocrit, banal, penal.

Românii…
Unii vor spune că poezia-i extraordinară,
Alţii că-i pură abureală, smiorcăială,
Unii vor crede că nu-i decât şovăială,
Scrisă cu sfială, slabă din croială,
Pe când alţii vor spune că-i pur şi simplu…genială.

Românul…

2 thoughts on “Românii… (parodie-pamflet)”

Scrie un comentariu: