ne râdem de…

Draci ăăăsta, dragi cititori,

începem rubrică nouă cu articole în care, după cum spune titlul, ne râdem de oameni. Astfel, azi ne râdem de cititorii de tabloide.

Cine căcat citeşte tabloide?

Mie, spre exemplu, îmi place de Vin Diesel. Nu de el, îmi plac doar filmele cu el. Ei, până de curând, habar n-aveam că de fapt ăsta nu-i numele lui adevărat; n-am habar dacă-i însurat, cu cine, câte neveste-o fi avut, câţi copii, pe cine fute, cu cine merge la bere, ce maşină conduce etc. Şi nici nu mă interesează. Îi absolut treaba lui!

În schimb ştiu că Marţafoaia are un motan pe care-l cheamă Buzuk Buzuka are un motan pe care-l cheamă Marţafoi. De ce ştiu? Pentru că unora le place Buzuka. Mai mult, pe ăia îi interesează despre ce-l supără pe Marţafoi. Pe ăia-i interesează despre ce chiloţi poartă Nikita!? Despre Cioacă, Roxy Labagista Manelista, Simona Sexoral, Alina Sugaciu şi Adelina Vârciu. Şi presa scrie.

Pe bune, cât să fii de distrus să te intereseze orice lucru despre oamenii ăştia? Cât să fii de distrus să cumperi un ziar cre scrie despre ăştia? Să-i admiri? Trebuie să ai un sistem de valori foarte defectuos; şi mai ales, trebuie să ai o viaţă foarte plictisitoare, sublimă dar care lipseşte cu desăvârşire.

Altfel, oamenii cu toată ţigla pe casă îşi văd de viaţa proprie. Admiră latura artistică a unui om fără să-l intereseze cu ce deget se scarpină în cur, ce poziţie sexuală preferă, câte perechi de ţanga roz deţine ş.a.m.d. Iar artiştii care se respectă nu dau publicităţii detalii despre viaţa lor privată.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

2 thoughts on “Să ne râdem de…”

Scrie un comentariu: