8 busturi noi în parcarea, pardon, pe Aleea Rectorilor de la “Cuza”

 Acum vreo lună şi ceva, în autoproclamata capitală a Moldovei şi-au dat întâlnire zeci de personalităţi din lumea politică şi culturală, pentru a celebra cum se cuvine cei 150 de ani de existenţă neîntreruptă a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. Profesori, politicieni, foşti preşedinţi de stat, prinţi şi prinţese, primari şi…am fi vrut să spunem şi studenţi, dar nu prea ne-a anunţat nimeni, cu toţii au călcat holurile prestigioasei instituţii cu ocazia jubileului. 

Între manifestările prilejuite de această sărbătoare una ar putea să atragă atenţia în mod deosebit. E vorba de dezvelirea busturilor unor oameni de seamă care şi-au lăsat amprenta pe pagina de istorie a universităţii. Nimic deosebit până aici. Poate doar că pe timp de criză, în loc să investim acolo unde e nevoie, îngropăm banii în parcări. Şi de ce spun asta?! Pentru că într-o parcare au fost amplasate cele opt busturi.  În presă au scris c-ar fi vorba de un scuar, cei de la universitate au denumit-o Aleea Rectorilor, dar din moment ce te dai jos din maşină şi dai nas în nas cu Simion Bărnuţiu sau Gheorghe I. Brătianu, eu cred că e parcare. Mai bine îi spuneau Parcarea Rectorilor. Oricum acolo nu te dai tu jos din maşină decât dacă te ţine funcţia.

3 thoughts on “8 busturi noi în parcarea, pardon, pe Aleea Rectorilor de la “Cuza””

  1. haha. Dupa dezvelirea asta, la care am asistat si eu, nenea Geoana s-a dus să pape la cantină şi pentru asta, conducerea universităţii a închis toată cantina numai pentru el. Aşadar, timp de o oră, studenţii nu au avut acces acolo, numai pentru că voia nenea : “Mihaela, dragostea mea, am câştigat”, să mănânce o ciorbiţă de fasole.

  2. S-a mai inchis, din cate am auzit, si acum vreo 4 ani, cand a venit sa manance nu stiu cine. Oricum, nu cred c-a zis Geoana ca vrea sa manance acolo si ceilalti s-au conformat. A fost ideea vreunui “universitar”. Dar asta nu se spune in presa, de teama sa nu se trezeasca vreun prof. cu masina pe butuci. E mai usor sa pui totul in spatele unuia deja cazut.

Scrie un comentariu: